Certificatul COVID-19 obligatoriu la intrarea în țară

Farmaciile Dr. Max – Parasinus Penta pentru ameliorarea simptomelor de răceală și gripă, incluzând febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri în gât, precum și a simptomelor asociate inflamației sinusurilor (nas înfundat, durere la nivelul sinusurilor).

Guvernul a adoptat măsura potrivit căreia certificatul de vaccinare COVID-19 este valabil la intrarea în țară doar cu doza booster, dacă au trecut mai mult de nouă luni de la schema de vaccinare cu două doze. Certificatul este valabil și cu un test PCR negativ sau cu dovada trecerii prin boală.

Așadar, pentru a evita carantina de 5 zile la intrarea în țară, cetățenii trebuie să prezinte un certificat COVID-19 pentru vaccinarea cu trei doze (două doze doar dacă ultima a fost făcută în urmă cu cel mult 9 luni), trecerea prin boală în ultimele 180 de zile, sau test PCR făcut în urmă cu cel mult 72 de ore.

„Certificatul de vaccinare este recunoscut doar după efectuarea dozei booster, dacă de la finalizarea schemei de vaccinare au trecut mai mult de 270 de zile. Astăzi (n.r. – joi, 3 februarie 2022) a fost adoptată măsura și în România. Dacă avem schemă completă de vaccinare și nu au trecut mai mult de 270 de zile de la a doua doză, putem să îl folosim. Acest lucru vizează numai partea de călătorii în interiorul UE, nu se adresează modul în care funcționează societatea în interiorul statelor membre, inclusiv în România”, a declarat secretarul de stat din ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

Deși la frontierele României va fi valabil doar certificatul cu trei doze, în țară încă este valabil cel cu două doze de vaccin.

De la 1 februarie, la nivelul Uniunii Europene a intrat în vigoare măsura potrivit căreia certificatul digital COVID-19 este valabil doar cu trei doze de vaccin, dovada treceri prin boală sau test PCR negativ.

Potrivit ultimei decizii a CNSU, perioada de carantină pentru cei care intră în România este de 5 zile pentru persoanele nevaccinate, netestate sau care nu au trecut prin boală.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.