Unii parinti din China apeleaza la astfel de asasini online pentru a opri dependenta de jocuri a copiilor lor.
Asasinii virtuali au devenit la moda in ultima perioada in China. Daca unii parinti prefera sa le taie curentul de la calculator copiilor care nu se pot opri din jocurile ori altii le iau pur si simplu PC-ul, un tata a fost nevoit sa angajeze un astfel de asasin virtual pentru a-si scapa fiul de jocurile pe calculator, precizeaza Pocket-Lint.com.
Xiao Feng, un baiat de 23 de ani, obsedat de jocuri si nedespartit de monitorul de la calculator, a refuzat sa isi caute un loc de munca, spre supararea familiei sale. Astfel, tatal acestuia a decis sa apeleze la un „ucigas profesionist”, care sa-i ucida personajul baiatului din joc.
Chiar si eliminat din jocul on-line, baiatul a refuzat sa accepte cerintele parintilor sai si sa-si caute un loc de munca. „Pot sa joc sau nu, nu ma deranjeaza. Nu voi cauta un loc de munca, vreau sa-mi folosesc timpul asa cum imi place”, scrie Pocket-Lint.com despre baiat.
In China, dependenta de jocuri este in crestere tot mai mare. Intre ianuarie si iulie 2012, 327 de solicitari de ajutor au fost primite de catre centrele specializate si alte 150 de solicitari pentru „asasini online”.