Coronavirus: Pandemia a condus la o scădere a natalităţii, mai ales în Italia, Spania şi Portugalia

Pandemiile reprezintă un factor cheie al schimbărilor ce intervin la nivelul populaţiei, având în vedere că afectează atât indicele mortalităţii cât şi pe cel al natalităţii.

Pandemia de COVID-19 a fost însoţită de o scădere semnificativă a indicilor de natalitate în ţările dezvoltate, mai ales în sudul Europei: Italia (-9,1 %), Spania (-8,4 %) şi Portugalia (-6,6 %), relatează marţi EFE. Aceasta este principala concluzie a unui studiu realizat de Universitatea Bocconi din Italia şi publicat de revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), pentru care au fost utilizate modele numerice şi care a analizat date din 22 de ţări.

Pandemiile reprezintă un factor cheie al schimbărilor ce intervin la nivelul populaţiei, având în vedere că afectează atât indicele mortalităţii cât şi pe cel al natalităţii.

Cea mai mare pandemie a secolului trecut, aşa-numita gripă spaniolă (1918-1919) a condus la o scădere a natalităţii în SUA, de la 23 raportat la 1.000 de locuitori în 1918, la 20 la 1.000 de locuitori în 1919 (-13 %).

Efecte comparabile au avut loc şi în alte ţări ca Marea Britanie, India, Japonia sau Norvegia.

În prezent, datele preliminare sugerează că pandemia de COVID-19 a condus la scăderea natalităţii în ţările cu veniturile ridicate.

Pentru a evalua efectul acestei pandemii, Arnstein Aassve şi colegii săi au comparat datele lunare ale naşterilor între ianuarie 2016 şi martie 2021 dintr-un total de 22 de ţări cu venituri ridicate. Pentru aceste calcule au fost utilizate modele pentru a studia tendinţele pe termen scurt.

Datele au demonstrat că pandemia a fost însoţită de o reducere semnificativă a ratelor de natalitate, dincolo de cele prevăzute în tendinţele anterioare, în şapte dintre cele 22 de ţări studiate. Astfel, s-au înregistrat scăderi semnificative în Ungaria (8,5 %) în Italia (9,1 %), în Spania (8,4 %) şi în Portugalia (6,6 %).

Şi alte ţări, precum Belgia, Austria şi Singapore, s-au confruntat cu o descreştere semnificativă a ratei brute a natalităţii.

Totuşi, autorii precizează că datele disponibile oferă informaţii doar despre primul val şi, prin urmare, „oferă o imagine asupra reducerii generale a natalităţii în pandemie”.

Datele referitoare la etapele din primul val relevă totodată că în unele ţări, precum Franţa şi Spania, s-a observat o recuperare a tendinţei de creştere a natalităţii în martie 2021, datorată perioadei de concepţie din iunie 2020.

Potrivit autorilor, studiul relevă impactul pandemiei asupra dinamicii populaţiei cu implicaţii socio-politice asupra îngrijirii copiilor, sectorului imobiliar sau pieţei muncii.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.