Cinci romani aflati intr-un autoturism care circula pe o autostrada din Bulgaria au ajuns la spital, in stare grava, in urma unui accident produs in acest week-end.
Doua dintre persoanele ranite in accident au incetat din viata, sambata, intr-un spital din Varna. Este vorba de doua femei. Despre una dintre acestea, medicii au comunicat ca era insarcinata.
Accidentul s-a produs pe autostrada Hemus, cei cinci romani, cu varste intre 23 si 29 de ani, fiind in concediu. Erau in drum spre o destinatie de vacanta, potrivit unor surse.
Pentru salvarea celor doua romance s-au facut manevre de resuscitare timp de sase ore la Spialul din Varna, insa manevrele au esuat din cauza starii foarte grave in care se aflau victimele.
Accidentul s-a produs sambata dimineata, pe la ora 10,20. Celelalte trei persoane sunt sub supravegherea medicilor, primind ingrijiri medicale in Spitalul de Urgenta Sf. Anna, din Varna.
Se pare ca viteza excesiva ar fi dus la producerea acestui grav accident.