Eurostat: Românii au „cel mai ieftin grătar” din Uniunea Europeană!

Prețul cărnii este cu 37% sub media europeană, la jumătate față de Franța sau Austria. Situație similară și în cazul băuturilor, atât alcoolice, cât și non-alcoolice.

Statistica Eurostat, ce include o medie pe toate categoriile de carne, arată că în România și Polonia sunt cele mai mici prețuri, în timp ce Austria este cu 45% peste media europeană, Franța și Olanda cu 30% peste, Italia cu 20%, în schimb Germania și Spania, sunt puțin peste sau puțin sub această medie. Surprinzător sau nu, prețul cărnii în Marea Britanie este și el sub media europeană.

Diferențele pot veni însă și din reflexele culturale, în țările din est consumându-se cantități mai mari de carne de porc, mai ieftină decât cea de vită sau de oaie.

Pe de altă parte, tarifele agregate pentru restaurante și hoteluri, deși au fost la jumătate față de media UE în 2019, sunt totuși mai mari decât în Bulgaria.

În România sunt cele mai mici prețuri și pentru băuturi, alcoolice și non-alcoolice, cu 24% sub media Uniunii. În Finlanda alcoolul are un preț mediu aproape dublu decât media UE.

Făcută pentru anul 2019, analiza Eurostat arată că nu numai carnea ci mâncarea în general are în România cel mai mic preț din Uniunea Europeană, cu 35% sub medie.

Analiza nu ține cont de diferențe calitative sau ponderile de consum ale diferitelor categorii de produse. Ea este valabilă pentru anul 2019 și nu reflectă eventuale modificări induse de pandemie.

Sursă: Eurostat

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.