Home Internațional GHID PRACTIC pentru romanii care pleaca sa munceasca in Marea Britanie

GHID PRACTIC pentru romanii care pleaca sa munceasca in Marea Britanie

Romanii care pleaca sa munceasca in Marea Britanie ar trebui sa aiba cel putin 1.600 de lire pentru cheltuielile de baza din primele doua luni si sa fie atenti in ce conditii lucreaza, pentru ca munca la negru poate fi sanctionata cu pana la 20.000 de lire, se arata intr-un Ghid practic.

Un Ghid practic de informare pentru cetatenii romani care vor sa plece in Marea Britanie, initiat de Confederatia Caritas Romania si The Passage, ofera informatii utile legate de conditiile de viata, piata muncii si documentele necesare mutarii in acest stat.

In Marea Britanie, profesiile se impart in doua categorii: cele reglementate prin lege, pentru care este necesara recunoasterea diplomelor si a calificarilor obtinute in celelalte state nereglementate, si cele care pot fi exercitate in mod liber, fara o calificare specifica.

Potrivit Raportului „European Job Mobility Bulletin”, meseriile cele mai cautate de catre angajatorii britanici erau: specialisti in finante si vanzari, vanzatori in magazine si piete, personal informatii clienti si vanzatori stradali.

Referitor la conditiile de munca, in Marea Britanie exista trei categorii de persoane care lucreaza: salariati, lucratori si lucratori independenti, iar pentru a gasi un loc de munca este necesara o specializare clara.

Angajatii au dreptul sa primeasca o informare scrisa cu privire la conditiile in care se vor derula raporturile de munca si sa fie platiti cel putin la nivelul salariului minim national acordat pentru fiecare ora de activitate, potrivit informatiilor din ghid.

Tariful pe ora este de 6,50 lire pentru persoanele cu varste de peste 21 de ani, 5,13 lire pentru cei care au intre 18 si 20 de ani, 3,79 lire pentru persoanele de 16-17 ani si 2,73 lire pentru ucenicii care au sub 19 ani si se afla in primul an de ucenicie.

Toti lucratorii, inclusiv cei casnici, lucratorii in regim part-time, lucratorii in agricultura, persoanele cu dizabilitati, trebuie sa primeasca cel putin tariful minim reglementat.

De asemenea, angajatii nu pot fi fortati sa lucreze mai mult de 48 de ore pe saptamana si au dreptul la un concediu de cel putin 28 de zile pe an.

Legislatia britanica prevede ca angajatului trebuie sa i se retina si sa i se vireze catre stat taxele si impozitele salariale.

Romanii care merg sa lucreze in Marea Britanie trebuie sa stie ca pot apela gratuit un serviciu telefonic de asistenta privind salarizarea si conditiile de munca. Acesta este disponibil si in limba romana si poate fi apelat la numarul 0800.917.2368, se mai arata in ghid.

De asemenea, cei care vor sa migreze in Marea Britanie trebuie sa tina cont de faptul ca este dificil sa gaseasca o locuinta inainte de a avea un loc de munca sigur. In plus, sudul Marii Britanii este mai scump decat nordul, unde preturile la chirii sunt cu 20-30 la suta mai mici. O optiune pentru tineri este inchirierea unei singure camere, aceasta plecand de la 200 de lire pe luna in orasele mici sau la periferia Londrei si pana la 1.000 de lire in zone centrale.

Un raport citat de initiatorii ghidului arata ca, in 2013, 730 de cetateni romani au fost gasiti fara adapost doar in Londra, reprezentand 11 la suta dintre persoanele care dormeau pe strazi in capitala.

Specialistii recomanda celor care intentioneaza sa plece sa cunoasca conditiile de viata din tara spre care se indreapta, precizand ca in cazul Marii Britanii, diferentele de pret la alimente si medicamente sunt semnificative. Spre exemplu, pentru orice medicament prescris de medic se plateste 7,65 de lire, indiferent de costul real al acestuia. Pentru minori sau pentru persoanele de peste 60 de ani, medicamentele sunt in totalitate subventionate de catre stat.

Actele necesare pentru mutarea in Marea Britanie sunt: pasaportul sau documentul de identitate valabil UE/SEE, un card european de sanatate emis de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate din Romania, certificate, diplome, atestari si referinte privind ocuparea altor locuri de munca (in original si traduceri legalizate), orice alte permise si licente (spre exemplu permisul de conducere), CV-uri si scrisori de intentie, redactate in limba engleza.

Initiatorii ghidului avertizeaza ca cetatenii romani care pleaca in Marea Britanie pentru a munci vor putea cere ajutoare sociale doar pentru cel mult trei luni, dupa aceea trebuind sa faca dovada ca au perspective clare de angajare.

Romanilor li se mai recomanda sa planifice un buget pentru toate cheltuielile legate de primele trei luni in afara tarii, in care ar trebui sa intre: biletul de avion (200 de lire), cazarea (pretul mediu al unei garsoniere fiind de 800 de lire), hrana (200 de lire/persoana/luna), utilitati (200 de lire), transport local (200 de lire). In aceste conditii, se recomanda ca orice persoana care pleaca sa aiba cel putin 1.600 de lire.

De asemenea, se atrage atentia asupra agentiilor de recrutare din Romania, precizandu-se ca multe cer comision, dar nu toate sunt de incredere. Legalitatea functionarii lor poate fi verificata la inspectoratul teritorial de munca in raza caruia firma isi are sediul.

„Cand semnezi un contract individual de munca in strainatate, ai grija ca acesta sa cuprinda urmatoarele elemente: tara de resedinta, denumirea angajatorului cu toate datele de identificare: adresa, numar de telefon/fax, descrierea muncii si a conditiilor de munca, durata timpului de munca si repaus, durata contractului individual de munca, conditiile de salarizare, conditiile de transport, de locuit, conditiile de protectie sociala”, se arata in ghid.

In Marea Britanie, Job Centre Plus se ocupa cu plasarea fortei de munca si poate ajuta migrantii, daca acestia au actele in regula.

Specialistii atrag atentia asupra faptului ca pentru munca ilegala se aplica amenzi de pana la 20.000 de lire atat angajatului, cat si angajatorului.

Biroul National de Statistica din Marea Britanie informa, in luna august a anului trecut, ca 153.000 de romani si bulgari erau angajati legal in Regat.

Exit mobile version