Hotelul Rigopiano din regiunea Abruzzo din centrul Italiei a fost lovit de o avalansa noaptea trecuta, presa italiana scriind ca exista morti, insa nu se cunoaste numarul acestora. In hotel se aflau in momentul avalansei in jur de 30 de oameni, scrie Reuters.
„Aproximativ 30 de persoane sunt date disparute – oaspeti si angajati ai Hotelului Rigopiano din Farindola”, a declarat Fabrizio Curcio, seful Departamentului de protectie civila din Italia, citat de presa italiana.
Avalansa survine dupa ce mai multe cutremure cu magnitudinea peste 5 grade s-au produs miercuri in centrul Italiei, in zona devastata deja de seismele din vara si toamna anului trecut.
Avalansa s-a produs langa Pescara, in centrul Italiei.
Publicatia Il Messaggero precizeaza ca in hotel se aflau, in momentul avalansei, 20 de turisti si 7 angajati. In jurul orei 11.00, a fost gasit primul cadavru. „Sunt multi morti”, a declarat un martor.