Home Internațional MILITARI ROMÂNI răniți în Afganistan!

MILITARI ROMÂNI răniți în Afganistan!

Ei fac parte din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel și execută misiuni de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane.

Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniți luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ținta unui autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device).

Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă.

După producerea incidentului a fost securizată zona, conform procedurilor, și militarii răniți au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde sunt luate toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament şi îngrijire.

Răniții sunt în stare stabilă

Militarii din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel răniți în incidentul produs pe 30 aprilie, în Afganistan, se află în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol.

Cei opt sunt plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan), plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Ganță Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popescu Florin Adrian (38 de ani, căsătorit, aflat la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a David George Marian (34 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Radu Ionel (39 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popelcă Petre (43 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan) și caporalul clasa a III-a Bădulescu Nicolae Marian (43 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan).

Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre starea răniților.

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie-august 2018. Misiunile sunt, în principal, de  asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi.

Exit mobile version