Secretarul General al Organizatiei Internationale a Politiei Criminale (OIPC), Ronald Noble, a laudat Politia Romana pentru actiunile care au condus la prinderea, anul trecut, a lui Ion Clamparu, interlopul botosanean care a fost considerat cel mai periculos infractor roman din ultimul deceniu.
Ion Clamparu a fost una din cele 450 de persoane urmarite la nivel international in cadrul operatiunii INFR-Red din iulie 2010, cu scopul localizarii persoanelor condamnate pentru savarsirea de infractiuni deosebit de grave, scrie publicatia evz.ro.
In cadrul intalnirii care a avut loc in Franta, la Lyon, Ronald Noble a subliniat rolul deosebit al Romaniei in recenta arestare in Spania a unuia dintre cei mai cautati cetateni romani la nivel international, Ion Clamparu.
Oficialul OIPC a subliniat ca interlopul originar din Botosani a fost prins in urma colaborararii Birourilor Nationale Centrale din Romania si Spania cu Unitatea Specializata in Investigarea persoanelor urmarite din cadrul Secretariatului Central INTERPOL. Aceasta colaborare a condus la arestarea in Spania, in luna octombrie 2011, a celui care a constituit obiectul notitei rosii, respectiv Ion Clamparu.
Urmarit de 8 ani de zile
Clamparu a parasit Romania, unde fusese condamnat la executarea unei pedepse de 13 ani inchisoare pentru trafic de droguri si trafic de persoane, fiind urmarit la nivel international in ultimii opt ani.
„Decizia Romaniei de a face schimb de informatii cu structurile politienesti internationale, precum si cooperarea dintre Birourile Nationale Centrale din Bucuresti si Madrid si Unitatea Specializata in Investigarea persoanelor urmarite din cadrul Secretariatului Central INTERPOL, au fost cruciale in acest caz”, a declarat Noble.
„In consecinta, colaborarea la nivel international in materie de aplicare a legii dintre INTERPOL si Romania este vitala atat in interiorul regiunii, cat si in afara acesteia. Demersul global pentru securitate care implica colaborarea tarilor prin schimbul de informatii si utilizarea cu maxima eficienta a tuturor instrumentelor de care beneficiaza Interpol, constituie in prezent factorul cheie menit sa asigure protectia efectiva a cetatenilor, nu doar in Romania, ci si in intreaga regiune si la nivel international”, a mai adaugat Secretarul General al OIPC.