„Am pretuit medaliile, e greu sa ne despartim de ele, dar cred ca este foarte important sa facem asta, atat pentru a protesta impotriva razboiului, cat si pentru a scapa de aceasta mitologie care dainuie asupra acestei situatii. Multi tineri se uita la medalii si spun ‘oau, vreau si eu sa am asa ceva’. Noi vrem sa le aratam ca desi le-am castigat, acum credem altceva”, a spus Ben Griffin, fost ofiter SAS, care a condus protestul organizatiei Veterans for Peace si care a luptat in Irak, Afganistan, Irlanda de Nord si Macedonia.
Pe de alta parte, daca veteranii de razboi si multi britanici considera o greseala implicarea tarii lor in conflictul armat din Siria, justificand ca asta ar putea atrage o serie de atentate asupra tarii lor, multi europeni, si nu numai, sunt convinsi ca tarile democratice trebuie sa se implice pentru invingerea pericolului islamist care nu mai este, de multa vreme, o problema locala, doar o unei parti a lumii. Este un pericol global ce se extinde infiorator de la o zi la alta, spun voci avizate. Iar daca teama de atentate teroriste impiedica actiunea tarilor democrate, tocmai aceasta teama de actiune ar putea alimenta in viitor ascensiunea teroristilor. Cum vor actiona insa liderii europeni, liderii lumii, in aceasta problema majora, ramane de vazut.
Premierul David Cameron este astazi in vizita la Bucuresti.