Autorul masacrului de duminica, atentat care a ingrozit lumea, este un american musulman, un barbat dintr-o familie venita in SUA din Afganistan. Tanarul care a ucis 50 de oameni intr-un club pentru minoritatile sexuale este suspectat de a fi simpatizant al gruparii Statul Islamic (SI).
Barbatul este autorul celui mai grav atentat „terorist” din SUA, dupa 11 Septembrie 2001, soldat cu cel putin 50 de morti intr-un club de noapte gay din Florida, comenteaza AFP.
Atacatorul din orasul Orlando, Omar Seddique Mateen, a fost ucis de politie. Avea 29 de ani si era origine afgana.
Politia federala, care a deschis o ancheta pentru „terorism”, suspecteaza serios ca el a jurat „credinta” SI.
La cateva ore dupa acest macel care a provocat o unda de soc internationala, politia din California a anuntat ca un alt atac vizand homosexuali a fost evitat duminica la Los Angeles cu ocazia Gay Pride.
Pans in prezent nu a fost stabilita nicio legstura cu atacul de la Orlando. FBI a dezvaluit ca l-a interogat pe Omar Seddique Mateen in ultimii ani pentru presupuse „simpatii” islamiste, insa nu a urmat nicio ancheta.
O agentie „oficiala” de presa a jihadistilor a informat ca „un luptator al SI” este autorul masacrului dintr-un club gay din Orlando, Pulse, local emblematic al comunitatii homosexuale din Florida.
Atacul armat, insotit de o luare de ostatici de cateva ore in cursul noptii, a facut cel putin 50 de morti si 53 de raniti. Schimbul de focuri s-a incheiat cu uciderea atacatorului de catre politia de elita SWAT.
Presedintele american, Barack Obama, a condamnat „un act de teroare si de ura” si a ordonat ca drapelele sa fie coborate in berna pe toate cladirile federale.
La randul sau, candidatul republican la Casa Alba, Donald Trump, care a facut din amenintarea terorista principalul subiect al discursurilor sale, si-a reiterat promisiunea de a interzice accesul in Statele Unite pentru musulmani: „Daca nu devenim foarte rapid duri si inteligenti, in curand nu vom mai avea tara”, a avertizat el intr-un comunicat.
Adversara sa democrats, Hillary Clinton, a denuntat un „act tragic” si a amanat un miting electoral prevazut miercuri impreuna cu Barack Obama.
De partea musulmanilor americani, care reprezints 1% din populatie, fondatorul principalei asociatii comunitare (Cair), Nihad Awad, a condamnat „o crima motivata de ura”. El a denuntat atentatul „in termenii cei mai puternici. Acesta incalca principiile noastre ca americani si musulmani”.