Home Internațional Suedia. Ciori inteligente folosite să adune mucurile de țigară aruncate pe stradă...

Suedia. Ciori inteligente folosite să adune mucurile de țigară aruncate pe stradă (VIDEO)

O companie suedeză se folosește de inteligența ciorilor pe care le stimulează ca să adune mucurile de țigară aruncate de oameni pe străzi, reducând astfel cheltuielile comunității locale.

Ideea îi aparține lui Christian Günther-Hanssen, fondatorul companiei Corvid Cleaning, care se folosește de această metodă de curățenie în Södertälje, un oraș din apropiere de Stockholm, scrie The Guardian.

Conform sursei citate, păsările inteligente participă „voluntar”, adică nu sunt forțate în niciun fel să facă asta, în schimb, sunt recompensate cu hrană ori de câte ori aduc un chiștoc la mașina special construită în acest scop.

Ideea nu este nouă, ea fiind aplicată de câțiva ani și în alte țări.

Ciorile și corbii sunt păsări extrem de inteligente, ceea ce le face să fie cele mai potrivite pentru acest „job”. De exemplu, specialiștii spun despre corbul de Noua Caledonie că poate raționa la nivelul unui copil de 7 ani.

„Pot învăța foarte ușor și există șanse mari să învețe una de la alta. În același timp, riscul ca ele să înghită din greșeală gunoaiele este foarte mic”, a declarat Günther-Hanssen.

Günther-Hanssen estimează că metoda sa reduce cu circa 75% costurile adunării mucurilor de țigară de pe străzi și din piețe, dar recunoaște că totul depinde de numărul de chiștocuri aduse de ciori la mașina specială.

Proiectul este unul de tip pilot, având potențial de răspândire, dacă dă rezultate.

„E interesant de văzut dacă metoda ar putea funcționa și în alte medii. La fel de interesant este faptul că putem învăța ciorile să adune de pe jos mucurile de țigară, dar nu putem învăța oamenii să nu le mai arunce pe jos”, a comentat Tomas Thernström, responsabil cu strategia privind curățenia în oraș.

Metoda a fost folosită și în Franța, în anii trecuți.

Exit mobile version