Intr-un top mondial al mondial al oraselor cu cele mai mari probleme de trafic rutier, Romania este reprezentata destul de „bine”.
Capitala Romaniei se afla pe locul 5 in intr-un top mondial al oraselor cu cele mai mari probleme de trafic rutier. La o calatorie medie de 30 de minute cu masina prin oras, Bucurestiul a inregistrat 103 ore de intarziere intr-un an, fiind devansat doar de Instanbul (110 ore), Mexico City (110 ore), Moscova (109 ore) si St. Petersburg (104 ore), se arata intr-un studiu realizat de TomTom, citat de Statista.com.
Specialistii in psihologia transportului de la Asociatia de Psihologie si Siguranta Rutiera “PsihoTrafiQ” considera ca ambuteiajele duc implicit la nervozitate si la cresterea accidentelor cauzate de reactiile impulsive.
In acelasi timp, blocajele se petrec din cauza numarului foarte mare de masini care circula in Bucuresti, raportat la cel al populatiei, iar solutia principala pentru decongestionarea traficului ar fi optarea oamenilor pentru mijloacele alternative de transport.
Potrivit Institutului National de Statistica, in anul 2014, sunt inmatriculate 924.213 autoturisme, la o populatie de 1.883.425 de locuitori, adica o masina la 2 locuitori.
Paradoxal, autoturismul nu e cel mai rapid mijloc de transport intr-un oras mare
“Infrastructura este, desigur, o mare problema care genereaza aceste ambuteiaje in traficul bucurestean, insa nu este singura. Nu putem neglija, totusi, statisticile INS care spun ca exista o masina la 2 locuitori, iar tendinta populatiei este de a folosi, intr-o proportie covarsitoare, numai acest mijloc de transport. Cognitiile pe care merg majoritatea bucurestenilor, sunt acelea ca pot castiga timp daca se deplaseaza cu automobilul propriu, dar aceste cognitii sunt eronate, deoarece timpul de stationare in trafic este mai mare decat daca s-ar deplasa cu alte mijloace de transport. Atunci cand facem analiza unui accident, luam in considerare 3 factori: infrastructura, autovehiculul si factorul uman”, declara prof. univ. dr. Mihaela Rus, presedintele PsihoTrafiQ.
“Romanii au tendinta de a epata cumparand si etaland valoarea masinii, iar acest lucru este produsul tot a unei contaminari sociale. In Europa de Vest, oamenii aleg echilibrul, au inteles ca daca toata populatia ar folosi autoturismele ca singura solutie de transport rutier, practic marile orase ar paraliza. Vesticii au inteles, se pare ca mai bine decat noi, ca autoturismul nu este cel mai rapid mijloc de transport intr-un oras mare, chiar din contra. In cele mai multe cazuri, mai repede te deplasezi cu motocicleta sau bicicleta. De asemenea, folosirea metroului este o solutie foarte buna pentru a evita aglomeratia urbana. Datorita faptului ca la noi functioneaza foarte bine mimetismul, alegem sa ne deplasam cu totii, incolonati, cu autoturismul, intr-un oras cu o infrastructura rutiera precara, iar statisticile nu mint: 103 ore pe an inseamna foarte mult. In acelasi timp, nu trebuie sa neglijam deloc faptul ca ambuteiajele sporesc nervozitatea si agresivitatea soferilor, iar acestea pot reprezenta un factor semnificativ pentru producerea accidentelor. Totodata, nu trebuie sa minimalizam nici costurile platite cu sanatatea, ca urmare a poluarii accentuate, mai ales in intersectii”, declara psihologul principal Ionel Simionca, vicepresedintele Asociatiei de Psihologie si Siguranta Rutiera “PsihoTrafiQ”.
Solutiile specialistilor pentru decongestionarea traficului rutier
Pentru fluidizarea traficului, specialistii de la PsihoTrafiQ recomanda soferilor sa respecte regulile de circulatie, sa nu intre in intersectii supraglomerate, sa evite utilizarea automobilului propriu in zilele si orele de varf (in special, inceputul si sfarsitul saptamanii, dimineata intre orele 7 si 9, cand majoritatea populatiei se deplaseaza spre locul de munca si intre 16 si 18, atunci cand oamenii se intorc de la serviciu) si sa opteze pentru mijloace alternative de transport, cum ar fi: autobuzul, microbuzul, metroul, bicicleta, motocicleta etc.
Campanii de responsabilizare a participantilor la trafic
–
Asociatia de Psihologie si Siguranta Rutiera “PsihoTrafiQ” a derulat, in ultimii ani, campanii de responsabilizare a participantilor la trafic, coordonate de prof. univ. dr. Mihaela Rus si psihologul principal Ionel Simionca – vicepresedintele Asociatiei, in vederea reducerii acestor comportamente disfunctionale, care tind sa contamineze comportamental din ce in ce mai multi soferi.
Printre acestea, amintim campaniile nationale “(Micro)Somnul la volan – un pericol real!” si “Alcoolul la volan este un accident”, campanii de responsabilizare sociala care sunt prezente pe website-ul Comisiei Europene (Carta Europeana a Sigurantei Rutiere)
Totodata, Asociatia organizeaza cursuri de formare, adresate psihologilor, menite sa formeze din ce in ce mai multi experti in psihologia transportului, care sa promoveze educatia rutiera si atitudinile responsabile in trafic. Mai multe informatii gasiti pe www.psihotrafiq.ro.