UN PRIM PAS spre … TELEPORTARE !

Oamenii de stiinta elvetieni au reusit, in premiera, sa teleporteze starea cuantica a unui foton pe o distanta de 25 de kilometri, a anuntat o echipa de cercetatori din Geneva, al caror studiu a fost publicat duminica in revista Nature Photonics.

Experimentul, realizat in laboratorul profesorului Nicolas Gisin, reprezinta o premiera si a pulverizat pur si simplu fostul record de 6 kilometri, stabilit in urma cu 10 ani de aceeasi echipa de cercetatori de la Universitatea din Geneva (UNIGE)”, a dezvaluit profesorul elvetian intr-un comunicat.

Popularizata de literatura SF si de franciza „Star Trek”, teleportarea cuantica nu permite, cel putin in stadiul actual al cunostintelor stiintifice, realizarea unui transfer intre obiecte uzuale si cu atat mai putin intre fiinte umane.

Aceasta tehnica ar trebui sa conduca in viitor la gasirea unor aplicatii interesante, mai ales in domeniul telecomunicatiilor si al criptarii informatice pe internet, potrivit oamenilor de stiinta, care spera ca teleportarea cuantica va permite garantarea faptului ca o informatie transmisa de un expeditor catre un receptor va ajunge la destinatie fara sa fie interceptata.

In cadrul experimentului realizat la UNIGE, fizicienii elvetieni au captat doi fotoni provenind din aceeasi sursa.

Unul dintre cei doi fotoni a fost propulsat de-a lungul unei fibre optice, in timp ce al doilea a fost trimis intr-un cristal, intr-un fel de dispozitiv de stocare a informatiei fotonice. Primul foton, aflat in fibra optica, la 25 kilometri de fratele sau geaman, a fost apoi percutat de un al treilea foton.

Savantii au constatat apoi ca informatia continuta in al treilea foton a reusit sa ajunga in acel cristal, fara ca fotonii-gemeni sa se intalneasca in mod direct, scrie mediafax.ro.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.