ADRIAN ȚUȚUIANU, lider PSD: „Schimbarea a trei prim-miniștri a fost o tragedie pentru partid”

Tot el a mai spus că social-democrații au scăzut în sondaje de la 47%, cât avea în 2016, la „spre 30%”, declarând că această cădere îl îngrijorează.

Liderul PSD Dâmbovița unul dintre puciștii din partid, a declarat într-o intervenție telefonică la România TV, că a prezentat atât în ședința CEX, cât și într-o ședință a organizației de partid rezultatele unui sondaj de opinie care arată că Gabriela Firea și Liviu Dragnea pierd în fața lui Klaus Iohannis în turul doi la prezidențiale.

„Am prezentat sondajul și în Comitetul Executiv Național, anumite date, este un sondaj făcut de o casă de sondare respectabilă și care exprimă o anumită realitate. De la 47% cât am avut în 2016, partidul a scăzut spre 30 la sută cât avem azi, lucruri care pe mine mă îngrijorează”, a declarat Adrian Țuțuianu la România TV.

El a mai spus că rămâne în PSD și că organizația pe care o conduce s-a plasat pe locul doi la referendumul pentru familie.

Adrian Țuțuianu a intervenit telefonic după ce România TV a prezentat fragmente dintr-o înregistrare de la o ședință a organizației Dâmbovița din data de 26 septembrie, în care liderul PSD critica în termeni foarte dur partidul pe care l-a numit la un moment dat „partid de maimuțe” și califica calitatea guvernului drept „o tragedie”.

„Se pare că acum vreo două săptămâni spuneau că mă ocup de înregistrări, se pare că se ocupă alții de mine. Sunt înregistrări din ședințe pe care le-am avut cu primari. Au fost livrate prelucrate, anumite pasaje scoase din context, dar sunt lucruri pe care le-am discutat și cu colegii mei”, a spus Adrian Țuțuianu, care a confirmat autenticitatea declarațiilor.

Fragmente din înregistrări au fost prezentate la România TV de Victor Ciutacu.

„Turul I. Dacă ar fi alegeri prezidențiale, Klaus Iohannis 23, Călin Popescu Tăriceanu 9, Laura Codruța Kovesi 8, băgată candidat din partea USR-ului în sondaj, Dacian Cioloș băgat de la România Împreună – 7%, Liviu Dragnea – 4%. – 0.22 – Eu nu am inventat acest 4%. Îl găsiți aici. Turul II. Azi, în condițiile în care nu facem nimic, Iohannis îl bate și pe Tăriceanu, o bate și pe Firea, îl bate și pe Dragnea de-l zvântură”, spune Adrian Țuțuianu în înregistrare, la o întâlnire cu lideri locali din județ.

„Legea cu offshore-ul a stat prin sertare și dup-aia spuneau pe la televizor unii că vinde Firea cu socialul Stănescu bogățiile țării, că-l dă la o parte pe Dragnea. Uite că a schimbat-o Dragnea și așa că nu o mai putem nici trece la Camera Deputaților. De-aia nu s-a pus problema. Ea nu mai poate trece astăzi că s-a rupt majoritatea care susținea legea asta”.

„Nicăieri în lume nu s-a pomenit să te duci la președinte cu un nume de prim-ministru pe care partidul nu-l știe. Sub pretextul că să nu-l atace, că nu știu ce, a plecat cu Sevil Shhaideh. A deranjat foarte multă lume chestiunea asta, iar noi ne-am comportat ca un partid de maimuțe. Schimbarea a trei prim-miniștri a fost o tragedie pentru partid. Schimbarea unor miniștri, o tragedie. Calitatea Guvernului, o tragedie”.

„De exemplu, a sărit la mine tot de la Piatra Neamț, președintele de organizație. (Neinteligibil) …un fel de întrebare la masă acolo. Băi, lăsați-mă voi cu ale voastre, nu știu ce” – Și i-am spus Domnul…”, cum îl cheamă pe ăsta, Arsene… Dumneata să vii să vorbești cu mine la modul ăsta când oi avea rezultatele mele. Deocamdată la Neamț sunt majoritate”. Și, al doilea, ne vei explica de ce ai nominalizat cel mai idiot ministru care este ministrul Economiei. Acest ministru este atât de prost, încât nu poate asculta mai mult de 5 minute când vorbește cineva cu el. Și are legătură cu economia următoarea: A avut o vulcanizare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.