ALEGERI LA NICȘENI! Candidatul PNL a început campania alături de RALUCA TURCAN! (FOTO)

Duminică, 22 octombrie, s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile parțiale pentru funcția de primar al comunei Nicșeni.

În cursa electorală de la Nicșeni au intrat cinci candidați. Victor Claudiu Bulboacă este candidatul din partea Partidului Național Liberal și-a început campania încă de duminică dimineață. El a fost înspțit de prim-vicepreședintele partidului, Raluca Turcan, de senatorul Costel Șoptică, președintele Organizației PNL Botoșani, deputatul Cristian Achiței, de consilierii locali Marius Oroșanu, Maricel Maxim, Gabi Alecsandru, de colegi din partid, dar și de consilierii locali din comuna Nicșeni.

„Oamenii nu au așteptări mari, ci firești. Își doresc ca România anului 2017 să asigure tuturor cetățenilor ei acces la canalizare, apă potabilă, drumuri de calitate, servicii de educație și sănătate de calitate. Nimic supradimensionat! Cu toate acestea, comuna Nicșeni din județul Botoșani, în care am fost la începutul campaniei de alegeri parțiale, pare uitată, abandonată. 20 de ani de administrație publică PSD au însemnat, la modul cel mai sincer, înapoiere, marginalizare, frustrare. Sărăcia e cruntă, locuitorii sunt îmbătrâniți, copiii lor au luat calea străinătății, nimic vital nu a apărut în comunitatea lor de ani de zile”, a spus Victor Bulboacă, candidatul pentru funcția de primar a comunei Nicșeni din partea PNL.

Tânărul candidat liberal s-a întâlnit cu alegătorii din Nicșeni și împreună cu susținătorii săi le-a prezentat obiectivele cuprinse în programul său de campanie.Bineînțeles că, înainte de merge prin comună, a avut loc și tradiționalul afișaj la panourile oficiale.

Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, alături de Victor Bulboacă, a explicat locuitorilor comunei Nicșeni că este timpul pentru o schimbare în localitate cu un tânăr gospodar, foarte apreciat de concetățeni.

„Este un om priceput. Un om care îi prețuiește pe oameni. Un om care îi înțelege pe oameni și care chiar ar putea să schimbe în bine viața acestei comune. După 20 de ani de primărie PSD, din nefericire, nu sunt drumuri bune, nici canalizare, nici apă potabilă. Practic, comuna Nicșeni a rămas cu mult în urmă față de alte comune unde sunt primari PNL și unde viața oamenilor s-a schimbat în bine. Pe 5 noiembrie, îi îndemn pe locuitorii din Nicșeni, pe rudele celor care sunt din Nicșeni să meargă la vot și să-l voteze pe Victor Bulboacă și Partidul Național Liberal, singurul partid care are candidat la primărie aici la Nicșeni”, a spus prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan.

La întâlnirea cu locuitorii din comuna Nicșeni a fost prezent și primarul din Răchiți, care și-a exprimat dorința ca Victor Bulboacă să devină primar pentru că sunt multe proiecte mari care pot fi realizate împreună și care vor duce la dezvoltarea celor două localități.

„PNL intră în alegerile parțiale din Nicșeni cu un candidat priceput, serios, corect, educat să ajute. Echipa PNL a fost în jurul lui, oamenii au fost primitori. Să speram că la alegeri va câștiga Victor Bulboacă, PNL, pentru că victoria va fi a tuturor!”, a mai spus și primarul comunei Răchiți, Florin Bulgaru.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.