Procurorul oradean Alexandru Lele este cel care, in aprilie 2001, a dispus arestarea lui Adrian Tarau, fiul unui influent sponsor al PSD care a fost si prefect al judetului, sub acuzatia de complicitate la contrabanda cu produse petroliere.
Alexandru Lele a fost suspendat din functie prin ordinul ministrului justitiei de la acea vreme, Rodica Stanoiu, dupa ce fostul premier Adrian Nastase a declarat ca „nu crede in arestarile de vineri seara” (n.r. in care era implicat Adrian Tarau).
Dupa 48 de ore, Adrian Tarau a fost eliberat in urma interventiei lui Adrian Nastase, iar, la scurt timp, a parasit tara si s-a stabilit in SUA.
In 2002, procurorii au inceput urmarirea penala fata de Alexandru Lele, acuzatiile fiind favorizarea infractorului, arestare nelegala, cercetare abuziva si sustragere de inscrisuri.
In 27 martie 2002, procurorul bucurestean Cristian Panait (29 de ani) de la Parchetul instantei supreme, in baza unui mandat legal, a descins la locuinta procurorului Alexandru Lele, care chemase un operator de la o televiziune locala, pentru a asista la demersul anchetatorului sau.
Cristian Panait a cerut presei sa paraseasca locuinta, spunand ca prezenta acesteia nu se justifica, potrivit prevederilor legale, dar oradeanul Alexandru Lele a insistat sa ramana, criticand modul in care decurgea ancheta in cazul sau si afirmand ca aceasta are conotatii politice.
Inregistrarea discutiilor, difuzata in aceeasi seara de postul local de televiziune, a aratat cum Cristian Panait a devenit irascibil si l-a acuzat pe Alexandru Lele ca obstructioneaza o ancheta oficiala, ba chiar de ultraj la adresa politistilor prezenti, deoarece procurorul oradean incuiase usa si ii invita repetat sa continue perchezitia.
In 10 aprilie 2002, procurorul Cristian Panait – cel care a declansat actiunea penala impotriva lui Alexandru Lele, demers judiciar semnat si de seful anchetatorului, Ovidius Paun – s-ar fi sinucis, aruncandu-se de la etajul imobilului in care locuia in sectorul 2 al Capitalei.
Presa a relatat la acea vreme ca ultimele cuvinte ale lui Cristian Panait spuse matusii sale, Eleni Dumitru, inainte de a intra in coma au fost: „Cainele de Ponta m-a omorat!”.
„Domnul Victor Ponta stie exact cine se ascunde in spatele asasinarii procurorului Panait! Nu-l invinuiesc personal pe domnul Ponta, dar sunt convinsa ca stie exact cine se ascunde in spatele asasinarii. (…) Astept cu nerabdare sa ajunga la Putere sa vad daca va redeschide dosarul, caci a fost crima, nu suicid, asa cum s-a sustinut”, a sustinut Eleni Dumitru.
Toata ancheta in cazul Alexandru Lele a fost reluata, procurorul bihorean fiind trimis in judecata.
Dupa sase ani, Alexandru Lele a revenit in functia de procuror la Bihor, CSM avizand repunerea in drepturi a magistratului.
Ulterior, procurorul a fost pensionat de presedintele Traian Basescu, iar Parchetul General a constatat ca Alexandru Lele este nevinovat.
Alexandru Lele a acordat un interviu despre acest caz publicatiei Bursa.
Reporter: Scandalul mortii procurorului Cristian Panait a revenit in actualitate in acest an, informatiile scoase la iveala fiind demne de un scenariu de film (ceea ce se va si intampla). Cazul a preluat noi conotatii politice, mai ales in acest an electoral, cand batalia se da pe viata si pe moarte. Dupa 12 ani, care este opinia dumneavoastra (posibila concluzie) cu privire la cazul/cazurile Tarau-Lele-Panait-Ponta?
Alexandru Lele: A fost un episod care, la o lectura atenta si documentata, dovedeste „razboiul” ocult – inca neterminat – dus de serviciile secrete pentru subordonarea zonelor strategice ale justitiei din Romania. Este fabulos sa observi ce „pioni” de mare calibru raspund la comanda acestora, desi, aparent, ei ar fi „la butoane”. Insa, pentru clipa de glorie ce li s-a dat, pot fi – si sunt – deseori „chemati la raport” si chiar sacrificati. Miza „razboiului” imbraca forme diferite, dar tinta finala este puterea, controlul discretionar al societatii. Un efort deosebit se face pentru a nega si disimula acest „razboi” subteran. De fapt, nu ar trebui sa folosim ghilimelele.
Reporter: Va considerati o victima a sistemului?
Alexandru Lele: Daca as judeca reductionist, limitandu-ma doar la cariera, pot fi – si am fost – catalogat „o victima a sistemului”. Dar experienta prin care am trecut mi-a confirmat ca exista alte valori, mai importante decat functiile efemere, pentru care merita sa lupti. Pe acestea nu mi le-au putut lua. Chiar si numai faptul ca am ramas in viata constituie, in sine, o victorie si nu m-am victimizat niciodata.
Reporter: Ati fost suspendat din functie in 2002 si ati a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita, favorizarea infractorului, fals intelectual si retinere sau distrugere de inscrisuri. Ulterior, ati primit solutii de scoatere de sub urmarire penala atat de la DNA, cat si de la Parchetul Inaltei Curti, iar pe 28 ianuarie 2008, Consiliul Superior al Magistraturii a decis repunerea dvs. in functie. Au trecut sase ani, timp in care, practic, ati fost scos din joc. Cum comentati aceasta tergiversare si, practic, distrugerea carierei dvs?
Alexandru Lele: In acea perioada, comanditarii acestui proces au avut ca scop principal decredibilizarea mea, ca sa nu fie luate in considerare cele spuse de mine. Or, metoda cea mai eficienta pentru a compromite un om este fabricarea unui dosar penal. Cata vreme populatia este ahtiata de circ si sange, nu conteaza cat de hazardate sunt acuzatiile. In paralel, o mediatizare sistematica pune sub semnul intrebarii pe oricine. Pe de alta parte, atata timp cat responsabilizarea celor implicati in astfel de demersuri este o himera, astfel de practici vor continua. Victimele viitoare vor realiza tarziu ca, practic, sunt folositi mereu aceiasi algoritmi de compromitere si ca numai personajele piesei sunt schimbate, dupa nevoie. In cazul meu, prin faptul ca am apelat imediat la presa, scenariul nu a mai putut fi urmat, lucrurile s-au precipitat, a fost necesara deconspirarea pompieristica a generalului Ovidius Paun (prin care, la vremea respectiva, era controlat parchetul) sau a lui Adrian Nastase, care functiona ca interfata politica. Ponta – „rezerva” tinuta la incalzire, care inca de pe atunci avea mare apetenta pentru publicitate – s-a trezit vorbind si abia l-au scos din valtoare. Dupa moartea procurorului Panait, nu le-a ramas decat varianta temporizarii, parchetul asumandu-si restituirea pentru refacerea urmaririi penale a dosarului penal ce ma privea si, apoi, in faza urmatoare, scoaterea mea definitiva de sub urmarire penala. Era aceeasi solutie pe care procurorul Panait o dispusese in urma cu circa sase ani si pentru care a platit atat de scump. „Vina” pentru care nu l-au iertat pe Cristian a fost ca i-a fortat pe dinozauri sa se implice direct in caz.
Reporter: In 2011, magistratii Tribunalului Brasov au admis, in parte, actiunea dvs. si au obligat Statul Roman, prin Directia Generala a Finantelor Publice Brasov, sa plateasca echivalentul in lei a sumei de 500.000 euro, reprezentand daune morale, despagubiri materiale de 70.000 lei si cheltuieli de judecata in suma de 7.858,71 lei. Stiu ca decizia nu era definitiva. Care este stadiul acestui proces?
Alexandru Lele: Inalta Curte a redus daunele morale la 150.000 euro si a mentinut restul sentintei. Hotararea a fost executata voluntar de Ministerul Finantelor.
Reporter: L-ati acuzat pe Adrian Nastase, premierul de atunci, ca „a intrat cu bocancii in anchetele penale”. Pe cine ati „deranjat” atat de tare incat sa fie trimis de la Bucuresti procurorul Cristian Panait ca sa va ancheteze?
Alexandru Lele: Dupa deconspirarea, inclusiv judiciara, a participarii lucratorilor serviciilor secrete la operatiunile de contrabanda cu produse petroliere (de exemplu, „Dosarul Jimbolia”), centrul de greutate al acestor activitati de „autofinantare” a fost mutat in zona de nord-vest a Romaniei. Ele nu au incetat, in ciuda faptului ca tocmai fuseseram acceptati in structurile euro-atlantice si ni se cerea transparenta in privinta finantarii serviciilor secrete. Astfel, ca masura de siguranta, implicarea directa a propriilor lucratori in operatiuni speciale a fost inlocuita cu folosirea interpusilor, care urmau sa fie sprijiniti si protejati „din umbra” din punct de vedere operativ, informativ si logistic. Tarau a fost o interfata de lucru, inconjurat de „locotenenti” care mediau finantarea operatiunilor, consilierea si protectia lui in fata legii. Din acest punct de vedere, „albirea” judiciara a lui Adrian Tarau de dupa arestarea de vineri seara a constituit o ampla misiune, ce a mobilizat ani in sir „simpatizanti” ai serviciilor din DIICOT, DNA, CSM, din fostul parchet general, politie, instante, presa, diplomatie. Nu cred sa mai existe un precedent intern al unei operatiuni „de salvare” de asemenea anvergura. Oricum, salvandu-l pe Tarau, urmareau de fapt sa salveze sistemul. Cine ar mai putea ordona si dirija o operatiune transinstitutionala atat de vasta si complexa? De aici inversunarea permanenta a celor implicati in compromiterea mea, coerenta si disponibilitatea celor somati sa raspunda unui astfel de deziderat. Altfel, daca s-ar fi pus problema numai pentru individul Adrian Tarau – dovedit deja ca labil psihic in cazul in care era incarcerat – nu ar fi dat nimeni doi bani pentru salvarea lui de la puscarie.
Reporter: De ce credeti ca dosarul privind moartea procurorului Panait a fost clasat la doar patru luni de la tragedie?
Alexandru Lele: Era un capitol pe care nu puteau risca sa-l tina prea mult timp neinchis, supus speculatiilor. Oricum, acestea au continuat si ulterior acestui moment, alimentate de superficialitatea si graba anchetatorilor, care, printre alte ambiguitati lasate in cauza, nu au verificat si inlaturat motivat varianta determinarii sinuciderii – ca infractiune distincta, ce se cerceteaza din oficiu – sau rolul nefast al fostului ministru al Justitiei, „Sanda/Paula” Stanoiu, foarte prezenta si in acest caz.
Reporter: Din declaratiile din presa ale procurorului Panait, acesta s-a exprimat in fata familiei: „S-ar putea, dupa delegatia aceasta, sa fiu ori jos, ori unde sunt”. Cum comentati? De ce credeti ca ar fi acceptat Cristian Panait o astfel de misiune?
Alexandru Lele: Am cunoscut-o personal, post factum, pe matusa lui Cristian si am convingerea ca a spus numai adevarul despre evenimentele pe care dumneaei le-a perceput nemijlocit din aceasta drama. Vreau sa cred ca, inainte de a fi cunoscut foarte bine aceasta complexa cauza penala, procurorul Panait nu a facut greseala de a se fi antepronuntat in fata superiorilor sai cu privire la solutia pe care urma sa o dea fata de mine in dosarul care ma privea si pe care il instrumenta el. Sper ca dosarul nu i-a fost repartizat ca urmare a acestei antepronuntari si ca nu i-a fost conditionat un viitor salt spectaculos in cariera de arestarea mea. Daca a semnat un astfel de pact si, ulterior, cand ar fi trebuit sa-l duca la indeplinire cu pretul incalcarii constiintei profesionale, nu l-a respectat, demonstratia conspiratiei a fost facuta. In acest sens, subliniez cinismul unei remarci din acea celebra expertiza psihopatologica, ce a fost dispusa si efectuata in acest dosar pentru a se dovedi o presupusa vulnerabilitate psihica a procurorului Panait, prin care era criticat si pentru ca ar fi ravnit prea mult la o cariera inalta in magistratura „in ciuda faptului ca provenea dintr-o familie modesta”.
Reporter: Potrivit informatiilor din presa, comportamentul lui Cristian Panait s-a schimbat fundamental in noaptea de 27-28 martie 2002, dupa esuarea perchezitiei la dumneavoastra acasa. Cum explicati acest fapt?
Alexandru Lele: Exista un moment „de cotitura” in atitudinea bataioasa a procurorului Panait (fireasca, de altfel, pentru un magistrat aflat in timpul administrarii unei probe de duritatea perchezitiei): acesta a deschis o camera in care sotia, ca sa-i protejeze, ii dusese sa se joace pe cei trei copii ai nostri, care aveau atunci 12, 9 si 7 ani. Orice masura nelegala si abuziva impotriva mea s-ar fi repercutat, in cele din urma, asupra celor trei fiinte inocente. Se poate observa ca, dupa aceasta revelatie, Cristian a refuzat sa continue perchezitia, dirijata, dintr-o masina parcata in fata casei, de seful lui direct in Biroul de Anchete Speciale, fostul general de politie Ovidius Paun. Or, procurorul Panait stia ca perchezitia fusese incuviintata ca urmare a unui fals si ca aceasta nu avea niciun suport in logica invinuirilor ce mi se aduceau atunci. De fapt, perchezitia era numai un pretext pentru o inscenare pe care generalul Paun – simtind ezitarea subordonatului sau – nu a mai avut curajul sa o conduca pana la capat si a dat ordinul de retragere din locuinta. Schimbarea de comportament a procurorului Cristian Panait mi-o explic prin faptul ca a constientizat consecintele abuzului pe care era cat pe ce sa il faca. Cred ca atunci s-a dezis de pactul cu diavolul.
Reporter: Pe 31 martie, Cristian Panait „a revenit la locuinta sa si, fara alte explicatii, a chemat-o pe Eleni Dumitru (matusa lui – n.r.) in baie, a deschis robinetul lasand apa sa curga, timp in care i-a spus acesteia in soapta: «Vor sa ma scoata nebun», fara sa-i precizeze cine anume. In aceleasi imprejurari Cristian Panait i-a spus matusii sale: Deplasarea la Oradea s-a facut pentru mine si nu pentru (Lele – n.r.)!”, se noteaza in Rezolutia Parchetului, publicata in presa. De ce ar fi sustinut Cristian Panait in fata familiei ca deplasarea la Oradea ar fi fost pentru el si nu pentru dumneavoastra?
Alexandru Lele: Ar fi o discutie mai lunga pe acest subiect. Daca ducea la capat grozavenia pe care i-o cerusera sefii sai, procurorul Cristian Panait ar fi facut dovada loialitatii ireversibile fata de un sistem criminal, aflat pe punctul de a-l inregimenta. Pe de alta parte, lasarea lui in viata ar fi constituit o urma pe care nu si-o permite niciun asasin. Varianta declararii lui ca nebun era, de asemenea, prea riscanta, desi s-a incercat. Un observator obiectiv ar fi putut constata ulterior ca Panait este, in ciuda unui astfel de diagnostic fortat, un martor credibil, perfect sanatos din punct de vedere psihic. Cele relatate de doamna Eleni Dumitru, matusa lui Cristian, la care locuia in Bucuresti, sunt scrise la numai cateva zile dupa tragica lui moarte, sunt foarte proaspete in memoria dumneaei, nu sunt alterate de scopuri ascunse si – avand un caracter atat de personal – nu pot fi banuite ca ar constitui o incercare de manipulare. Trebuie citite si intelese exact asa cum au fost scrise, ca o cronica sincera a durerii materne. Iar cea mai plauzibila explicatie a acesteia cred ca este cea inteleasa de mine.
Reporter: Cristian Panait a dispus pe 1 aprilie 2002 scoaterea dumneavoastra de sub urmarire penala, in ciuda faptului ca era foarte speriat, asa cum sustinea presa. Ordonanta de scoatere de sub urmarire penala a dvs. a fost, insa, infirmata in aceeasi zi de sefii procurorului Panait. Cum comentati?
Alexandru Lele: Daca ar fi fost foarte speriat sau suparat pe mine – cum au lasat sa se creada cei interesati de rastalmacirea actelor lui Cristian Panait – nu ar fi dispus scoaterea mea de sub urmarirea penala. Ordonanta respectiva era, insa, o solutie perfect legala, care, in esenta ei, a fost confirmata de solutiile ulterioare, date succesiv fata de mine de diferite parchete, pana in ianuarie 2008, in dosarele formate ca urmare a infirmarii acestei ordonante de catre sefii lui Panait. „Vina” lui Cristian era insa imensa in ochii sistemului: pe de o parte, cum am mai spus, pentru ca i-a obligat pe „dinozaurii” din parchete sa se implice nemijlocit, in scris si nu doar prin ordine verbale, in acest dosar si, pe de alta parte, pentru ca a dovedit subordonarea politica a parchetului, prin procurorul general de atunci, sinistrul Joita Tanase, care, in aceeasi zi, a fost obligat sa ia masuri pentru inculparea mea obligatorie – asa cum anuntase in mod public, deja, premierul Adrian Nastase ca s-ar fi dispus. Ori, in realitate, procurorul Panait dispusese o solutie diametral opusa celei dorite si proclamate de sistem, astfel ca a fost chemat alt procuror sa ma puna „in orb” sub acuzare, desi – in declaratia data de acesta in fata celor din CSM – marturisea ca nu a cunoscut dosarul si ca a primit volumele acestuia dupa ce a semnat ordonanta de punere in miscare a urmaririi penale!
Reporter: Credeti ca procurorul Cristian Panait a fost otravit sau a fost supus unor presiuni psihologice care sa duca la sinucidere?
Alexandru Lele: Da, cred ca a fost o moarte provocata, dar metoda concreta de suprimare a vietii ar fi putut fi stabilita si probata numai printr-o ancheta corecta, efectuata de un procuror obiectiv si independent, intr-un stat de drept.
Reporter: Ce a gasit atat de grav la Bihor procurorul Panait?
Alexandru Lele: A gasit dovada ca, atunci cand exista interese, in Romania dosarele penale pot fi initiate, anchetate si solutionate in mod abuziv, la comanda si contrar realitatii probelor administrate legal, ceea ce i-a demolat increderea intr-un sistem in care voia sa intre.
Reporter: Matusa procurorului Panait sustine: „Domnul Ponta stie exact cine se ascunde in spatele asasinarii procurorului Panait! Nu-l invinuiesc personal pe domnul Ponta, dar sunt convinsa ca stie exact cine se ascunde in spatele asasinarii. S-a laudat ca i-a fost prieten, astept cu nerabdare sa ajunga la Putere sa vad daca va redeschide dosarul, caci a fost crima, nu suicid, asa cum s-a sustinut”. Cum comentati?
Alexandru Lele: Ar trebui sa raspunda cel vizat de aceste afirmatii. Mie imi este clar ca Victor Ponta este unul dintre cei mai putin interesati sa se stabileasca adevarul cu privire la moartea lui Cristian Panait. In realitate, Ponta se teme de acest adevar. Oricum, si daca ar mima un oarecare demers institutional pentru „redeschiderea” dosarului, el stie ca va fi iarasi urecheat daca vorbeste fara aprobare despre acest subiect.
sursa: bursa.ro
