Documentul este adresat președintelui Klaus Iohannis și partidelor politice de opoziție pentru ca alegerile parlamentare să se desfășoare odată cu cele locale din iunie 2020.
Liderii USR și PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, au propus președintelui României și partidelor parlamentare din Opoziție un acord politic și parlamentar astfel încât să poată fi organizate alegeri anticipate odată cu alegerile locale, „pentru a scoate România din criza politică și morală în care a fost dusă de PSD”.
Anunțul a fost făcut de preşedintele USR, Dan Barna, care a făcut un apel la PNL, UDMR, grupul minorităţlor naţionale, Pro România şi ALDE să semneze un „pact” prin care să se „angajeze” că vor organiza alegeri anticipate la începutul verii viitoare, în data de 6 iunie, odată cu alegerile locale.
„Guvernul Dăncilă nu mai are nici majoritate, nici legitimitate, dar se agață de putere și prelungește criza politică. Alianța USR PLUS face apel la toate forțele politice responsabile să semneze Pactul pentru anticipate!”, au declarat liderii Alianței.
Dan Barna a precizat că este un „fals argument” că nu se pot organzia anticipate, precizând că parlamentarii USR sunt de acord să renunţe la mandat înainte de noiembrie 2020.
„Prin acest pact salvăm şase luni pentru România ceea ce contează enorm pentru ţară”, a spus Dan Barna.
La rândul său, liderul PLUS, Dacian Cioloş, a declarat că un astfel de pact este „singura soluţie logică şi viabilă” prin care „poporul să nu fie ocolit”.
Cioloş a sus că Alianța USR PLUS este pregătită să preia guvernarea, dar, în același timp, doreşte să guverneze având legitimitatea votului.
„Noi suntem pregătiţi să intrăm la guvernare, dar pentru asta avem nevoie de legitimitatea votului, ca să luăm anumite măsuri. Semnăm acest pact, abia de acolo încolo începem să discutăm despre ceea ce e de făcut în România” a spus Dacian Cioloş.
Acesta a precizat că Alianţa USR PLUS va veni în perioada următoare cu „măsuri” care trebuie luate pentru România, spunând că Alianţa nu vrea să rezolve doar „urgenţe, ici şi colo”
„Apelul nostru este către nişte oameni responsabili, pentru că asta presupunem că sunt membrii Parlamentului”, a spus Dacian Cioloş.
Acesta a adăugat că „se pot organiza anticipate pentru că totul ţine de voinţa noastră şi de obiectivul pe care-l avem”.
Cioloş a mai precizat că moţiunea de cenzură faţă de guvernul condus de Viorica Dăncilă ar trebui depusă imediat ce sunt strânse semnăturile necesare.
Întrebat dacă a avut discuţii despre acest pact cu cei cărora le propune organizarea de anticipate, Dan Barna a spus că a discutat „cu fiecare” dintre aceştia despre posibilitatea organizării de alegeri anticipate.
Proiectul de acord propus de Barna și Cioloș:
Pact politic și parlamentar pentru declanșarea alegerilor anticipate
Noi, președintele României, PNL, Alianța USR PLUS, ALDE, UDMR, PMP, Grupul minorităților naționale și Pro România, ne angajăm, prin semnarea acestui pact, să declanșăm alegeri anticipate cel mai târziu în iunie 2020, odată cu alegerile locale.
Cei 261 de senatori și deputați ai partidelor noastre, care reprezintă majoritatea în Parlament, se obligă să urmeze toți pașii prevăzuți în acest acord, în termenele constituționale, cu obiectivul de a organiza alegeri anticipate odată cu alegerile locale, în virtutea responsabilității față de România și a reprezentării intereselor cetățenilor care în 26 mai și-au exprimat neîncrederea în partidul de guvernământ.
Organizarea alegerilor anticipate este astăzi imperativă pentru a scoate România din criza politică și morală și constatând următoarele:
Guvernul condus de Viorica Dăncilă nu mai are majoritate în Parlament și refuză să demisioneze.
Din cauza luptelor interne pentru putere, PSD a generat 3 crize guvernamentale majore, cu schimbarea a doi prim-miniștri și înlocuirea a 80 de miniștri, ceea ce a condus la o instabilitate fără precedent a administrației centrale.
România a ajuns după trei ani de guvernare PSD să fie cea mai vulnerabilă economie din Uniunea Europeană, în situația unei crize economice.
Guvernul Dăncilă și PSD continuă încercările de subordonare a Justiției și refuză să abroge legea privind recursul compensatoriu care pune în pericol siguranța și viața cetățenilor României.Noi, semnatarii acestui acord ne angajăm să:
Semnăm și votăm moțiunea de cenzură care să ducă la retragerea încrederii în Guvern și demiterea acestuia în conformitate cu articolul Articolul 113 din Constituția României:
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Potrivit articolului 110 alineat (4): Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
Președintele României se angajează să înainteze Parlamentului două propuneri de învestitură, iar parlamentarii partidelor semnatare se angajează să respingă cele două solicitări de învestitură în condițiile articolului 89 alineat (1) privind Dizolvarea Parlamentului din Constituția României care prevede:
(1) După consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de investitură.
Viitorul președinte al României se angajează să dizolve Parlamentul pe 6 martie 2020 pentru ca alegerile anticipate să poată fi organizate odată cu alegerile locale din 6 iunie, în temeiul articolului 63 alineat (2):
(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
Conștienți de răspunderea cu care am fost învestiți de cetățeni, noi semnatarii acestui Acord considerăm că această criză politică, guvernamentală, morală și economică generată de partidul de guvernământ nu mai poate continua fără să pună în pericol interesele românilor.