Apel inedit din partea PNL BOTOȘANI de Ziua Învățătorului!

Liderii liberali au explicat și gestul lor făcut pe Pietonalul Unirii de 1 iunie, Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

Cu ocazia Zilei Învățătorului, de pe 5 iunie, liderii PNL Botoșani au transmis un comunicat de presă în care face apel către cadrele didactice să nu se lase santajate de PSD pentru a participa la mitingul organizat la București.

Iată mai jos întregul mesaj al liderilor liberali.

„De Ziua Învăţătorului, PNL transmite sincere felicitări tuturor cadrelor didactice şi personalului din învăţământ, care au ales din vocaţie această carieră şi care îşi îndeplinesc cu profesionalism misiunea de a educa tânăra generaţie. Nu este simplu să lucrezi cu mintea şi cu inima copiilor şi de aceea, vă dorim să fiţi sănătoşi, să aveţi putere de muncă, răbdare şi rezultate frumoase, împreună cu familia de acasă şi de la şcoală şi să vă bucuraţi de realizările personale şi profesionale.

Facem apel la întreg personalul din învăţământ să nu dea curs invitaţiei forţate de a participa la mitingul PSD din acest sfârşit de săptămână şi vă asigurăm că abuzurile directorilor pot fi soluţionate de forurile competente, dacă le veţi semnala. Gradaţia de merit nu este condiţionată de participarea la miting, deşi, în grila de evaluare, contează puţin şi dacă eşti director sau inspector PSD. Contează mai mult activitatea de la catedră şi meritele profesionale, credem noi!

Totodată, le aducem la cunoştinţă mai marilor PSD că şi cărţile de colorat, pe care le-am dăruit din tot sufletul oricărui copil pe care l-am întâlnit de 1 iunie, sunt tot cărţi! Dacă ne-am fi intersectat, le-am fi dăruit celor din PSD nişte cărţi de limba şi literatura română, pentru că majoritatea celor care ne conduc denotă o lipsă acută de educaţie şi mare nevoie de învăţători răbdători, care să facă din nişte adulţi, din nou, copii de şcoală sârguincioşi şi pe care, la sfârşitul veacului, să-i poată promova.

A fost poate, lipsit de inspiraţie să dăruim baloane copiilor, dar nu au fost nicidecum pungi personalizate care să conţină alimentele de bază, aşa cum au făcut cei de la PSD, care conduc de 6 ani ţara şi care, în loc să asigure populaţiei, conform legii, un venit suficient pentru a trăi, aleg să facă publice fotografii de la aşa-zisele acţiuni caritabile, punând în dificultate şi mai mare şi ştirbind imaginea celor pe care au ales să îi ajute astfel, fie ei adulţi sau copii, aşa că nu ne temem mai tare decât ei de Avocatul copilului sau de Avocatul Poporului.

De asemenea, facem precizarea că toţi copiii care au primit cărţi, dulciuri şi baloane, nu au fost aduşi forţat şi nu au dat nimic în schimb, pe când, la acţiunea PSD, profesorii din şcoli au primit normă de desene cu care să participe la concursul iniţiat de Costel Lupaşcu şi au fost recompensaţi, personal, de către acesta, în numele PSD şi a Cabinetului parlamentar, cele mai mari premii fiind date cu dedicaţie.

Ne intrigă comportamentul şi abuzurile membrilor şi conducerii PSD şi le cerem delimitarea fermă de orice imixtiune în şcolile care nu sunt ale lor, sunt ale comunităţilor, ale copiilor, părinţilor, profesorilor, sunt ale tuturor celor care preţuiesc ŞCOALA şi EDUCAŢIA.”

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.