Asociatia ROMANIA VIE – reactie dupa demisia lui Titus Corlatean si anuntul facut de Teodor Melescanu

Asociatia ROMANIA VIE va aduce la cunostinta faptul ca pentru noi demisia domnului ministru de externe Titus Corlatean reprezinta o prea mica satisfactie fata de incalcarea grava a dreptului de a alege al cetatenilor romani aflati peste hotarele Romaniei. 

Asa cum am vazut deja, noul ministru al afacerilor externe, domnul Teodor Melescanu, a anuntat ca nu se pune problema infiintarii de noi sectii de votare in diaspora, sub pretextul unui impediment legal. 
 
Pe langa faptul ca Biroul Electoral Central a anuntat ca o astfel de imposibilitate legala nu exista, putem observa cum Guvernul Romaniei opune un teoretic formalism legal unui drept fundamental si constitutional, obtinut cu pretul vietii celor peste o mie de martiri ai revolutiei din decembrie 1989, de la care se implinesc in curand 25 de ani, dar si al sutelor de mii de victime ale regimului comunist dintre anii 1945-1989.
 
Desigur, un astfel de impediment nu a existat cand s-a pus problema suspendarii prin ordonanta a Guvernului a legii care stopa traseismul alesilor locali, fiind evidenta dubla masura pe care o practica domnul Victor Ponta si cu sprijinitorii sai in functie de interesul meschin de a-l plasa pe domnia sa la Palatul Cotroceni pentru urmatorii cinci ani.
 
Prin urmare, informam Guvernul Romaniei, Partidul Social Democrat, fortele politice aliate acestuia ca monitorizam atent situatia si ca daca in timpul desfasurarii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale, duminica, 16 noiembrie 2014, se va repeta faptul atat de grav al impiedicarii participarii la scrutin al romanilor din diaspora, dar si ingreunarea votului din campusurile studentesti, asa cum s-au petrecut lucrurile pe 2 noiembrie, vom iesi din nou in strada, in Piata Universitatii din Bucuresti, in cursul 
serii de 16 noiembrie, alaturi de ceilalti activisti si cetateni indignati ca si noi.
 
In incheiere, precizam ca Asociatia ROMANIA VIE este fondata de un grup de 
protestatari din Bucuresti, Piata Universitatii 2012/2013- zona Arhitectura, care are 
drept scop apararea drepturilor omului, protejarea patrimoniului natural, cultural, istoric, arheologic si paleontologic, promovarea cauzelor si obiectivelor civice, culturale si ecologice, refomarea societatii romanesti, propunerea de politici publice avand ca obiect toate materiile enumerate anterior.
 
COMUNICAT
Alexandru Surcel,                                                       
           Presedinte,
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.