BEC a stabilit machetele buletinelor de vot pentru al doilea tur de scrutin

Biroul Electoral Central a stabilit machetele buletinelor de vot pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale, ordinea de înscriere a candidaţilor fiind în funcţie de numărul de voturi obţinute în primul tur – Călin Georgescu (independent), urmat de Elena Lasconi (USR).

Potrivit unui comunicat al BEC, buletinele de vot vor fi utilizate în secţiile de votare din ţară şi din străinătate.

„Totodată, s-a constatat că semnele electorale, denumirea formaţiunii politice care susţine unul dintre candidaţi, precum şi prenumele şi numele candidaţilor sunt corect imprimate şi vizibile, iar ordinea de înscriere a candidaţilor este cea rezultată în urma ierarhizării acestora în funcţie de numărul voturilor valabil exprimate obţinute la primul tur de scrutin, astfel cum este prevăzut şi în Comunicatul de presă al Curţii Constituţionale a României din data de 2 decembrie 2024”, mai precizează comunicatul.

Curtea Constituţională a României a respins, luni, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin şi a validat rezultatele, stabilind că turul doi, la care vor participa Călin Georgescu (independent) şi Elena Lasconi (USR), are loc pe 8 decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.