Home Politica BOTOSANI: A fost lansata campania „Aducem Basarabia Acasa”

BOTOSANI: A fost lansata campania „Aducem Basarabia Acasa”

Cristian Roman, liderul Forta Civica Botosani este primul care a semnat pentru introducerea in dezbaterea Parlamentului a proiectului de lege care prevede masuri concrete pentru apropierea Romaniei de Republica Moldova

Filiala Botosani a Platformei Civice „Actiunea 2012” a demarat joi, 2 mai, in cadrul unei conferinte de presa, in prezenta secretarului general, George Simion si a coordonatorului judetean, Madalina Hrituleac, campania de strangere de semnaturi pentru apropierea dintre Romania si Republica Moldova, sub genericul „Aducem Basarabia acasa”.

Acest proiect are sustinere din partea a 5 parlamentari botosaneni, semnatari ai Pactului pentru Basarabia: Cristian Roman, Viorel Grigoras, Tamara Ciofu, Doina Federovici si Liliana Minca.

Cu aceasta ocazie, la conferinta a fost prezent si Cristian Roman, liderul Forta Civica Botosani fiind primul care a semnat pentru introducerea in dezbaterea Parlamentului a proiectului de lege care prevede masuri concrete pentru apropierea Romaniei de Republica Moldova.

„Cred foarte tare ca este cel mai important proiect politic romanesc dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana si in NATO. Cred ca este momentul ca toate fortele politice sa dovedeasca ceea ce scrie si acolo, in spate: Unirea face Puterea. Cred ca ar trebui lasate deoparte orgoliile si sa ne unim fortele pentru ca acest proiect sa fie dus la indeplinire”, a afirmat Cristian Roman.

Campania a fost demarata la nivel national pe 7 aprilie si este cea mai ampla campanie de strangere de semnaturi, pana in prezent  strangandu-se aproximativ 11.000 de semnaturi.

„Republica Moldova este un subiect aparte si ar trebui sa fie o prioritate pentru Statul Roman. De aceea noi consideram ca, avand in vedere ca Republica Moldova este al doilea stat romanesc din punct de vedere etnic, ar trebui sa ocupe un loc special in strategia Statului Roman”, a spus George Simion.

Potrivit articolului 74 din Constitutia Romaniei, „initiativa legislativa apartine (…) unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot” iar „cetatenii care isi manifesta dreptul la initiativa legislativa trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete, respectiv in municipiul Bucuresti, trebuie sa fie inregistrate cel putin 5.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative”.

Voluntarii Platformei din toate judetele Romaniei vor colecta 200.000 de semnaturi care vor insoti un pachet legislativ menit sa apropie decisiv cele doua maluri ale Prutului. Proiectul de lege privind statutul cetatenilor Republicii Moldova pe teritoriul Romaniei vizeaza dezvoltarea comuna culturala, educationala, sociala si economica a cetatenilor din cele doua state romanesti, precum si aspecte referitoare la raportul cetatenilor Republicii Moldova in relatia cu Romania.

Odata adoptata, legea ar face din Republica Moldova o prioritate a statului roman. Printre prevederile cele mai importante se numara crearea unei institutii in subordinea primului ministru care sa se ocupe de coordonarea strategiilor pentru cel de al doilea stat romanesc, obtinerea mai usoara a vizelor de intrare in Romania de catre romanii de peste Prut precum si integrarea basarabenilor in viata socio-culturala din Romania.

„In Botosani aproximativ 20 de voluntari vor contribui la strangerea celor 5.000 de semnaturi. In acest sens, in timpul week-endurilor, in fata Cinematografului UNIREA va fi amplasat un cort, unde veti avea posibilitatea sa luati legatura cu membrii si voluntarii Platformei pentru a semna initiativa cetateneasca sau pentru va implica in calitate de voluntar, in campanie. De asemenea, va exista un punct fix de colectare a semnaturilor in incinta Uvertura mall, la etajul 3, la magazinul BasarabiaShop. Pentru a conferi uniformitate campaniei, vor fi stranse semnaturi si din orase precum Dorohoi, Darabani, dar si din mediul rural”, a precizat Madalina Hrituleac.

Tot joi, cu ocazia demararii campaniei „Aducem Basarabia acasa”, Cinematograful UNIREA a difuzat de la ora 19:00 filmul „Nunta in Basarabia”, la care au fost prezente peste 100 de persoane.

1 COMMENT

  1. ICOTRO BASARABIE E DRUMUL SPRE PATRIA MUMA..AICI IN DACIA STRABUNA ..cu trupul tau de sabie mereu ne-ai aparat..noi toti fratii tai semnaturi am dat…

Comments are closed.

Exit mobile version