In perioada 26-28 aprilie 2013, la Bran, s-au desfasurat cursurile modulului de Administratie Publica Locala al Programului de Excelenta in Politica, organizat de catre Fundatia Konrad Adenauer impreuna cu Partidul Democrat Liberal.
Fundatia Konrad Adenauer este o fundatie politica, apropiata Uniunii Crestin-Democrate din Germania, care desfasoara in Romania inca din 1991 activitati de educatie politica si consultanta. Activitatea ei se desfasoara in cooperare cu institutii ale statului, partide politice, organizatii civice, precum si cu personalitatile marcante ale tarii.
Aceste seminarii sunt organizate pe module care vor avea loc in diferite locatii din tara si se vor desfasura intr-un numar de 6 intalniri, in perioada aprilie 2013-aprilie 2014, avand ca scop dobandirea si dezvoltarea unor competente specifice, necesare in vederea elaborarii unui set coerent de politici publice durabile de catre membrii Partidului Democrat Liberal.
La acest Program de Excelenta au aplicat membrii ai Partidului Democrat Liberal din toata tara, avand varsta cuprinsa intre 22 si 45 de ani. In urma unor interviuri organizate de catre specialistii Fundatiei Konrad Adenauer, din cei peste 150 de aplicanti, au fost selectati 30. Din randurile Organizatiei PDL Botosani, au fost selectati sa participe la cursurile de Administratie Publica Locala – Gabriel Alecsandru (presedintele TDL Botosani, vicepresedinte BPN TDL Romania si consilier judetean) si Florin Bulgaru (secretar general adj. in BPJ PDL Botosani si consilier judetean).
Principalele teme discutate in acest sfarsit de saptamana la Bran in cadrul seminarului de Administratie Publica Locala au fost: Cadrul constitutional, legislativ si institutional al administratiei publice, Reglementari generale in administratia publica locala si Statul si autoritatile publice in viziunea Constitutiei Romaniei.
Urmatoarele intalniri ale cursurilor de perfectionare a resursei umane oferite de catre Fundatia Konrad Adenauer membrilor Partidului Democrat Liberal vor avea loc in lunile mai si iunie la Moeciu de Sus si Sibiu.