Ordonanta cu care s-au grabit social democratii, in frunte cu Victor Ponta, sa legifereze traseismul politic este catalogata de copresedintele Aliantei Crestin Liberale, Catalin Flutur, drept un act prin care „se incalca dreptul cetateanului de a fi reprezentat” si „un furt anticipat pentru alegerile prezidentiale”.
La fel de grav, ordonanta care le permite primarilor sa schimbe partidul sub care au castigat alegerile locale, chiar aproape de startul campaniei electorale pentru alegerea presedintelui Romaniei, dauneaza profund imaginii Romaniei, punand sub semnul intrebarii respectarea democratiei in tara noastra.
„Prin aceasta ordonanta se incalca dreptul cetateanului de a fi reprezentat. Cetateanul alege nu numai persoana, ci si partidul din care face parte persoana. Consideram ca ceea ce se intampla prin aparitia acestei ordonante, este de fapt un furt al voturilor. Mai grav, este si un furt anticipat pentru alegerile prezidentiale. PSD si Ponta vor sa fure alegerile prezidentiale. Fraudarea alegerilor prezidentiale nu se face doar prin aceasta ordonanta de urgenta. Ponta, care este competitor, a mai dat o ordonanta de urgenta, acum vreo luna si ceva, care permite votul multiplu si turismul electoral”, a declarat Catălin Flutur, copresedinte al ACL Botosani.
CATALIN FLUTUR mai demasca o MINCIUNA PESEDISTA
Fundamentarea acestei ordonante de urgenta nu are nicio legatura cu ce declara Liviu Dragnea ca s-ar mai fi intamplat si in 2006, spune copresedintele ACL, Catalin Flutur.
”Diferenta este ca de la cer la pamant, pentru ca in 2006 s-a dat o lege pe care a votat-o si PSD-ul atunci, Legea 249/2006, care de fapt interzicea migratia politica a alesilor locali. Datorita acelei legi, cel care dorea sa paraseasca partidul isi pierdea functia de primar sau, dupa caz, pe cea de consilier local sau consilier judetean. A existat, intr-adevar, in 2006, in pregatirea acestei legi care interzicea migratia politica, posibilitatea ca in termen de 45 de zile alesii locali sa aleaga partidul, dar atunci era momentul zero, era la mijloc de ciclu electoral, nu in preajma alegerilor. Drept urmare, noi cotestam vehement aceasta ordonanta. Liderii nostri au facut demersuri la toate ambasadele, a fost sesizata Comisia de la Venetia, iar astazi, ambasada Americii s-a aratat ingrijorata de aceasta ordonanta. Ordonanta care legifereaza traseismul politic pune in pericol imaginea externa si democratia din Romania”, a explicat Catalin Flutur.
„Suntem ingrijorati in legatura cu momentul ales”, spun reprezentantii Ambasadei SUA
Americanii, cu un indelungat exercitiu al democratiei, nu inteleg de ce, in pragul campaniei electorale, Guvernul Ponta schimba regulile jocului. Iata declaratia Ambasadei SUA privind Ordonanta de urgenta prin care Guvernul Ponta a dat liber traseismului politic la nivelul alesilor locali:
„Am auzit argumente pro si contra ordonantei propuse cu privire la alesii locali. Suntem ingrijorati in legatura cu momentul ales. Ne-am exprimat in trecut ingrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonante de urgenta si credem ca masurile de acest fel ar trebui discutate in cadrul unui proces legislativ deschis si transparent care permite organizarea unei dezbateri la care sa poata participa liber toate partidele politice, societatea civila si toate partile interesate.”