Home Politica CATALIN FLUTUR: Niciodata nu am spus ca nu voi candida

CATALIN FLUTUR: Niciodata nu am spus ca nu voi candida

catalin flutur

Copresedintele PNL Botosani infirma, astfel, zvonurile din ultima vreme legat de candidatura sa la Primaria Botosani. Totodata a venit si cu precizari legat de o speta dintr-un dosar penal, cat si despre firma la care a lucrat fiul sau.

Catalin Flutur a confirmat, inca o data, ca nu renunta la candidatura sa pentru Primaria Botosani, asa cum se zvonea in ultima vreme prin media locala. Mai mult, acesta a precizat cum isi va face campania electorala.

„Niciodata nu am spus ca nu voi candida. Inca din iunie 2012, am spus ca voi candida pentru un nou mandat de primar, atat timp cat colegii, prietenii si partidul imi vor cere acest lucru. Tinand cont tot de anul 2012, cand am pierdut la o diferenta de doua procente, acest lucru mi-a dovedit ca 40% dintre botosaneni m-au dorit primar. Candidez, in primul rand, pentru oamenii care m-au dorit si au avut incredere in mine atunci si mai au si in prezent… Eu unul candidez pentru ca tin la orasul acesta si am tinut intotdeauna. In cei opt ani de mandat cred ca am reusit, impreuna cu echipele de la Primarie si cu consilierii, sa dam o noua fata si viziune de dezvoltare Botosaniului”, a declarat Catalin Flutur intr-un interviu acordat cotidianului local Monitorul de Botosani.

Acesta a facut si precizari legate de dosarul in care este si el implicat, fiindca era primar in acel moment.

„Exista intr-adevar o speta in care se precizeaza ca se efectueaza cercetari fata de o serie de persoane din Primaria Botosani, printre care si primarul de la acel moment. Eu am incredere totala in ceea ce va spune legea, iar finalul spune in felul urmator: «facem precizarea ca efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de un suspect, este o etapa a procesului penal, reglementat de codul de procedura penala, avand ca scop, crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului. Activitatea nu poate sa invinga in nicio situatie prezumtia de nevinovatie»”, a precizat Catalin Flutur in acelasi interviu.

Copresedintele PNL Botosani a lamurit si despre contractul Primarie Botosani cu firma unde a lucrat fiul sau.

„In perioada in care am semnat contractul cu cea mai buna firma, care a avut cele mai bune rezultate si anume cu firma Avensa Consulting SRL Iasi, fiul meu nu lucra acolo si dupa un timp s-a angajat, era un simplu angajat, nimic mai mult. Vreau sa remarc ca si la momentul de fata Primaria colaboreaza cu aceasta firma”, a explicat Catalin Flutur.

Cat despre cum se va desfasura campania electorala din acest an, Catalin Flutur a venit cu cateva noutati.

„Campania electorala din acest an va fi una total diferita. Va trebuie sa ajungem, daca se poate, la fiecare botosanean. Este foarte important ca lumea sa te cunoasca. Aici a fost si scaparea mea in anul 2012, pentru ca am crezut ca oamenii stiu, cred in tot ce s-a intamplat in opt ani. Eu nu le-am amintit oamenilor ce am facut in anii cat cat am fost primar. Este important sa spui ce poti sa faci si nu sa promiti lucruri pe care nu esti in masura sa le realizezi. Vorbim de onestitate acum, in politica. Nu cred ca botosanenii vor mai crede in toate minciunile. Campania se va baza pe discutii cu oamenii, iar mesajul meu poate fi transmis si prin echipa pe care o am”, a mai spus Catalin Flutur in interviul acordat in cotidianul local Monitorul de Botosani.

Conform noii legi electorale, anul acesta orasul nu va mai fi „invadat” de mash-uri, bannere si alte materiale electorale. (Adrian Dimitriu)

Exit mobile version