Home Politica Ce vor USL-istii botosaneni pentru a se pune la adapost de atacuri

Ce vor USL-istii botosaneni pentru a se pune la adapost de atacuri

andrei dolineaschi - deputat PSD

Una din taberele din cadrul USL, mai exact social-democratii, vor sa asigure pacea in alianta printr-un „Pact de neagresiune”.

Ideea nu este noua, dar vineri, presedintele PSD Botosani, deputatul Andrei Dolineaschi, a readus in discutie dorinta de a se semna un astfel de document comun pentru linistea din alianta.

„Semnarea pactului propus partenerilor din USL liberalilor, ar fi, pentru noi, PSD, un semnal atat la nivel local, dar si un puternic semnal national. USL trebuie sa continue. Noi nu am renuntat niciodata la aceasta constructie politica si reiteram solicitarea partenerilor sa analizeze propunerea facuta de noi prin acest pact si daca sunt observatii le putem discuta si negocia, dar credem ca acest pact este necesar, mai ales ca modelul propus de PSD Botosani a fost adoptat ca masura si solutie, ca USL sa ramana o constructie politica puternica, si de alte filiale judetene”, a explicat Andrei Dolineaschi de ce sustine cu atata insistenta semnarea unui pact de neagresiune.

De partea cealalta, in tabara liberalilor, pactul propus de social-democrati este  vazut ca inutil, ca o cale spre complicarea unei situatii.

„Am citit declaratiile pe marginea unui astfel de document. Dar nu am vazut inca documentul pe care sa putem discuta. Noi, liberalii, avem un protocol cu PSD si eu cred ca nu trebuie sa ne complicam prea mult”, este opinia exprimata de Gheorghe Sorescu, prim-vicepresedintele PNL Botosani.

Cat despre „tensiunile” in mersul aliantei, Gheorghe Sorescu este convins ca nu sunt motive de ingrijorare ca USL nu ar functiona, si spune despre aceasta ca ar fi o legatura in stil latin, „cu nabadai”.

„Noi suntem latini si se stie ca latinii nu sunt foarte calmi si lenti. Cu atat mai putin liberalii, noi avem personalitatile noastre si nu sunt de neglijat”, este parerea exprimata de Gheorghe Sorescu, prim-vicepresedintele PNL Botosani.

Exit mobile version