Codul Fiscal, ADOPTAT in plenul Camerei Deputatilor. TVA scade la 20%

Noul Cod Fiscal a fost adoptat de deputati, joi, in plen. Au fost 279 de voturi „pentru”, 8 „impotriva” si 5 abtineri.

Dupa adoptarea in Camera, urmeaza ca documentul sa fie trimis pentru promulgare la presedintele Klaus Iohannis. 
 
Potrivit noului Cod, TVA scade la 20% de la 1 ianuarie 2016 si la 19% de la 1 ianuarie 2017.
 
In Camera Deputatilor, ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a prezentat principalele prevederi ale Codului Fiscal, printre care reducerea cotei TVA de la 24% la 20% incepand de la 1 ianuarie 2016 si de la 20% la 19% incepand de la 1 ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe constructii incepand de la 1 ianuarie 2017, cu exceptia constructiilor agricole – in acest caz eliminarea impozitului se aplica din 2016 -, eliminarea supraaccizei la carburanti de la 1 ianuarie 2017.
 
Teodorovici a precizat ca au fost facute si cateva amendamente pentru corelarea Codului fiscal, corelarea cu jurisprudenta Curtii Europene, indreptarea unor erori tehnice sau gramaticale, corelare cu unele acte normative intrate in vigoare dupa adoptarea Codului fiscal si ca s-a avut in vedere si necesitatea punerii in aplicare a unor decizii ale Curtii Constitutionale.
 
Liderul grupului PNL, Eugen Nicolaescu, a anuntat, la dezbaterile generale, ca liberalii vor vota prevederile noului Cod Fiscal, aratand ca spera sa se realizeze stabilitate fiscala prin acordul politic, predictibilitate prin termenele impuse, iar echitatea va fi realizata in guvernarea liberala, scrie romaniatv.net.
 
„PNL are un program de reducere fiscala. Ceea ce ne propune guvernarea PSD este aparent o reducere de fiscalitate. Se propune sa se readuca TVA la 20%. Cu alte cuvinte, nu este reducere de fiscalitate, este readucerea la cota initiala. Singura reducere este cota pe dividende, pentru ca eliminarea accizei la carburanti si taxa pe stalp sunt taxe introduse de Guvuvernul Ponta. PNL a avut o cu totul alta abordare, noi am considerat ca cel mai important lucru in fiscalitate este reducerea CAS. Este un obiectiv cand PNL va veni la guvernare”, a spus Eugen Nicolaescu.
 
„Nu poti sa faci o reducere fiscala masiva fara sa afectezi echilibrele macroeconomice. Prin acordul politic se realizeaza acest lucru. Esalonarea de impozite si taxe va garanta ca Romania va gasi posibilitatea de dezvoltare in viitor. PNL va vota Codul fiscal in forma prezentata acum”, a adaugat Nicolaescu.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.