Comunicat PNL: „Culmea ipocriziei in politica locala”

Luni am avut parte de culmea ipocriziei in politica locala. L-am vazut pe liderul organizatiei PSD Botosani, Andrei Dolineaschi, cum, intr-un comunicat de presa, plange de grija liberalismului, fiind la fel de credibil ca un lup imbracat in bunicuta.

Si ca sa vedeti pana unde duce ipocrizia, sa clarificam si cine vorbeste despre puciuri. Exact liderul unei organizatii politice locale care, indiferent ca s-a chemat PDSR, sau mai nou PSD, niciodata, de la Revolutie pana astazi, nu si-a schimbat presedintii democratic, prin vot. 
 
Toti au fost victime ale unor masinatiuni din interiorul partidului, care au dus la demisia sau demiterea lor. Cum a fost schimbat Dumitru Mocanu de la presedintia PDSR? A fost determinat sa demisioneze, locul sau fiind luat de Mihai Balta, care la randul sau a fost lucrat de colegii de partid si determinat sa-i cedeze locul lui Constantin Contac. Acesta din urma a impartasit aceeasi soarta, fiind nevoit sa guste din cupa amara tradarii si sa-i cedeze locul lui Gheorghe Marcu. Și pentru ca traditia social democrata sa nu se piarda, nici Gheorghe Marcu nu a fost schimbat de finul Andrei Dolineaschi prin vot, ci tot la demisie. 
 
Probabil ca pe domnul Dolineaschi il asteapta intr-o zi aceeasi soarta si credem ca iesirea lui de astazi e un semn ca aceasta zi e deja previzibila.
 
Intr-o incercare de manipulare tipic comunista, liderul PSD Botosani proclama disolutia liberalismului. Dar, din pacate pentru el, o face exact acum, cand dreapta a dat tarii un presedinte ce l-a umilit in alegeri pe arogantul Victor Ponta si cand inclusiv sondajele interne ale partidului sau arata ca PNL e aproape cu 20% peste PSD in intentia de vot.
 
Ii transmitem pe aceasta cale domului respectiv ca miscarea liberala e bine reprezentata la nivelul judetului Botosani si ca PNL are multi oameni de valoare, care pot ocupa orice functie administrativa sau politica, ceea ce nu e cazul la PSD, care are multi membri, dar este intr-o adevarata criza de personalitati.
 
 
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.