Dacă în luna martie, Conceptul “PRO Sănătate” a găzduit un eveniment care a avut în centrul său femeia, luna aprilie a fost rezervată unei acțiuni dedicată copiilor.
Sub egida „Copii sănătoși, părinți fericiți”, Organizația Județeană a Femeilor Liberale Botoșani a atins un subiect extrem de important în ceea ce privește sănătatea și anume, igiena personală din fragedă pruncie.
Într-un dialog interactiv, peste 65 de copii de grădiniță și preșcolari din Păltiniș au primit lecția igienei personale atât de la doamnele liberale, care, mame fiind, înțeleg și conștientizează cât este de important să ai un copil sănătos, dar și de la cadrele medicale care au pus accentul pe nevoia consolidării acestor cunoștințe.
“Și cine sunt cele mai îndreptățite să își asume educația igienei personale a copiilor decât noi, femeile, mamele. Prin joacă, prin discuții libere, am transmis copilașilor cât de necesar este să aibă grijă de sănătatea lor corporală”, a declarat Cătălina Acatrinei, membru în BPJ al OFL Botoșani.
Și pentru că acțiunea s-a desfășurat într-o notă relaxată și prietenească, ca de la mamă la copil, copiii au interpretat o mini-piesă de teatru, intitulată “La stomatolog”, scrisă de către Anca Grigoraș, președinte al OFL Darabani.
La finalul acțiunii, cei mici au primit pachețele cu periuțe și paste de dinți, dar și dulciuri și fructe.
“Am înțeles încă o dată cât de necesară este existența unei Legi a Prevenției. Chiar dacă OFL și implicit PNL, au contribuit decisiv la elaborarea unei astfel de legi, din păcate aceasta a fost lăsată de izbeliște de către actuala guvernare. Statisticile indică o realitate tristă, aceea că s-a ajuns în situația de a cheltui mai mult pe tratamente decât pe prevenție”, a declarant Mirela Saucă, președintele Organizației Județene a Femeilor Liberale Botoșani.
Sub coordonarea OFL Botoșani, Conceptul “PRO Sănătate” va da naștere și altor evenimente care să acopere cât mai multe ramuri din domeniul medical.