COSTEL ȘOPTICĂ, senator PNL: „PSD nu reușește să își pună în aplicare programul de guvernare!”

În plus, „România nu are încă o strategie de promovare turistică pentru perioada 2017-2020”, se precizeză în răspunsul ministrului Turismului, Mircea-Titus Dobre, la o interpelare adresată de senatorul liberal de Botoșani, Costel Șoptică.

În interpelarea sa, parlamentarul PNL a amintit declarațiile ministrului Turismului, potrivit cărora România va avea în acest an un buget consistent pentru promovarea și dezvoltarea turismului, îndeosebi în vederea impunerii unor programe de marketing și promovare a destinațiilor și produselor turistice.

În răspunsul adresat de ministrul Mircea-Titus Dobre, a afirmat că bugetul total pentru promovarea turistică a României pentru anul 2017 este de aproximativ 21,89 milioane de lei: „Principalele obiective strategice de marketing și promovare turistică pentru perioada 2017-2020, cuprind: creșterea notorietății ca destinație turistică de calitate pe piața internațională a turismului, reconceptualizarea elementelor de diferențiere a destinației turistice România pe piața internațională a turismului, stabilirea și implementarea standardelor de calitate, comunicarea beneficiilor calității, dezvoltarea parteneriatului public-privat, eficientizarea acțiunilor de promovare și dezvoltarea ofertei de produse turistice.”

În finalul răspunsului oferit senatorului PNL, ministrul Turismului recunoaște că nu există nimic concret referitor la politicile publice ale Guvernului României legate de dezvoltarea turismului: „Strategia de promovare turistică pentru perioada 2017-2020 se află în curs de finalizare, urmând să fie prezentat public documentul final, după consultarea cu asociațiile reprezentative din turismul românesc și alți actori importanți din domeniu.”

Costel Șoptică consideră că țara noastră nu are cum să progreseze din punct de vedere al atractivității turistice în lipsa unei strategii: „Este cât se poate de clar că PSD nu reușește să își pună în aplicare programul de guvernare! După cum se vede cu ochiul liber, inclusiv de către oamenii obișnuiți, deși au trecut opt luni de la preluarea guvernării, PSD s-a remarcat doar prin promisiuni fără acoperire! Degeaba facem statistici și informări potrivit cărora numărul turiștilor străini care vizitează România este în continuă creștere, dacă nu avem un program bine conturat pentru a câștiga bătălia cu țările vecine pe segmentul turism!”.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.