COSTEL ȘOPTICĂ, senator PNL: „Rezolvarea litigiilor privind restituirea pădurilor din Botoșani trebuie urgentată”

Președintele PNL Botoșani, senatorul Costel Șoptică, consideră că Guvernul actual trebuie să întreprindă acțiuni concrete pentru stoparea defrișărilor pădurilor românești, dar și să accelereze rezolvarea litigiilor referitoare la restituirea pădurilor din Botoșani. În acest sens, parlamentarul liberal s-a adresat oficial ministrului Apelor și Pădurilor, căruia i-a expus situația ingrată în care se află țara noastră pe subiectul expus.

„Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA a fost obligată în ultimii ani, prin lege, să despăgubească proprietarii sau moștenitorii acestora cu aproape un milion de hectare de pădure. Majoritatea litigiilor și problemelor aferente acestora s-au produs din cauza aplicării Legii 247/2005, prin care statul a fost constrâns să retrocedeze suprafețe importante de pădure, chiar și în lipsa unor delimitări clare a suprafețelor unde ar fi trebuit să existe fondul forestier aferent”, a subliniat Costel Șoptică, în interpelarea trimisă conducerii MAP.

În finalul documentului, senatorul botoșănean a solicitat răspuns la următoarele chestiuni: „1. Ce suprafață de pădure a fost retrocedată după 1990 în România, și punctual în județul Botoșani?; 2. Câte solicitări ale proprietarilor și foștilor proprietari sunt actualmente pe rolul instanțelor de judecată, atât în România, cât și în Botoșani, și câte dintre ele s-au dovedit a fi false?; 3. Ce suprafață mai deține în prezent statul român din fondul forestier național, la nivel național și în județul Botoșani?”.

„Am inițiat această interpelare la cererea multor cetățeni din județul Botoșani, proprietari de păduri, care nu își pot rezolva problemele legate de retrocedări. Consider că guvernul trebuie să rezolve cu celeritate situația prezentată, deoarece diminuarea jafului incredibil al pădurilor noastre trebuie dublată și de finalizarea proceselor de retrocedare”, a concluzionat senatorul PNL Costel Șoptică.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.