Senatorul liberal Costel Șoptică a sesizat ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana-Doina Pană, printr-o interpelare parlamentară, în legătură cu criza lemnelor de foc din județul Botoșani.
„La începutul iernii, România se confruntă cu o criză acută a lemnelor de foc. Oamenii de rând nu fac față scumpirilor din ultima perioadă a acestora, precum și faptului că stocurile scoase la vânzare de stat sunt insuficiente. Statisticile indică faptul că aproape jumătate din gospodăriile din România sunt încălzite cu sobe cu lemne, iar prețurile pot ajunge iarna la peste 3.000 de lei pentru o singură familie. La această criză s-a ajuns deoarece ROMSILVA nu face față solicitărilor populației, în condițiile în care este mai avantajos să vândă către procesatorii de lemn și producătorii de mobilier. Așa s-a ajuns ca românii, mai ales cei care locuiesc în sudul țării, să achiziționeze lemnele de foc necesare încălzirii din această iarnă de la vecinii bulgari”, a subliniat senatorul Costel Șoptică în documentul oficial trimis conducerii MAP.
În finalul interpelării, Costel Șoptică i-a cerut ministrului Pană să răspundă următoarelor întrebări: „1. Care este situația stocurilor de lemne de foc existentă în prezent, atât la nivel național, cât și în județul Botoșani?; 2. Care este necesarul populației pentru această iarnă?; 3. Cum aveți în vedere să soluționați criza lemnelor de foc?; 4. Ce cantitate va distribui ROMSILVA populației, la nivel național și în Botoșani?; 5. Câte gospodării din România, și punctual din județul Botoșani, utilizează lemnul pentru încălzire?”.
„Județul Botoșani nu face excepție de la criza lemnelor de foc, localnicii nereușind să își procure cantitățile necesare întregului sezon rece pentru centralele și sobele din gospodării. Botoșănenii susțin că sunt puși pe lista de așteptare când solicită să cumpere lemne de foc, iar așteptarea durează minim o lună. Sunt sceptic însă că Guvernul va găsi o soluție pentru a rezolva problema semnalată”, a concluzionat senatorul Costel Șoptică.