CRIN ANTONESCU vrea program saptamanal de lucru la SENAT de sapte zile din sapte!

crin antonescu

Seful liberalilor, care se vede, fara urme de indoiala, viitorul presedinte al Romaniei, are o propunere care place multor romani. Culmea este ca aceasta serioasa intentie a starnit zambete in randul multor dintre cei la urechile carora a ajuns.

Presedintele Senatului Crin Antonescu a propus, cu toata seriozitatea, ca senatorii sa lucreze toata saptamana. Mai exact, programul la Senat „sa se intinda pe durata intregii saptamani, iar activitatii din teritoriu sa ii fie alocata o saptamana din luna”.

„Publicul ne reproseaza si, uneori, pe buna dreptate, ca muncim in Senat doar doua zile pe saptamana si, uneori, nici acelea pline”, a mai aratat Crin Antonescu, care propune si ca, o ora pe luna, premierul sa vina la Senat.

Sa recunoastem, propunerea n-ar fi rea, dar, oare, de ce starneste zambete?!

2 COMENTARII

  1. incercarea disperatului de asi mai ,,varui” imaginea de pokerist inrait si nedormit ,care a ramas fara miza si vrea sa mai ,,joace o bucata de tara” la mirsava lui obsesie de a deveni cu orice pret presedinte !!! daca in vocabularul lui mai exista decenta si sa nu-si de-a cu stingul in dreptu’ ,sa aiba pietate de putina imagine ce i-a ramas si sa nu creada ca de fiecare data ,,obraznicul maninca praznicul” ,e raeal….cit despre ,,,….daca voi nu ma vreti ,eu va vreau…” ….fiind prof. de istorie ar trebui sa stie ca rabdarea romanului are o limita si aceasta sa nu se termine la el !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Comments are closed.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.