CRISTIAN ACHIȚEI, deputat PNL: „Nepăsare și dispreț din partea ministrului Ioan Deneș”

În nota disprețului față de norme și regulamente al actualei puteri, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, „a ignorat pur și simplu întrebarea pe care i-am adresat-o în calitate de reprezentant al botoșănenilor în Parlamentul României în legătură cu proiectul de investiții „Amenajarea râului Jijia pentru combaterea inundațiilor în județele Botoșani și Iași””, a declarat parlamentarul liberal.

Înregistrată oficial la data de 30 mai a.c. la Camera Deputaților, cu numărul 4377A (foto), întrebarea solicita expres un răspuns scris din partea ministrului în termenul legal de 30 de zile. Nu s-a primit nici un fel de răspuns de la Deneș nici până în ziua de astăzi, ceea ce denotă nu doar nepăsare față de proceduri, ci și dispreț față de botoșăneni și de problemele lor.

„Fără nicio satisfacție, sunt nevoit să constat că am avut perfectă dreptate atunci când m-am referit public, printr-o postare pe facebook de la sfârșitul lunii aprilie, la vizita intens mediatizată de către pesediști a lui Ioan Deneș în județul Botoșani ca la un eveniment strict propagandistic, fără urmări concrete în ritmul investițiilor derulate la noi de către Ministerul Apelor și Pădurilor.

Nici măcar prezența în Ministerul Apelor și Pădurilor ca subsecretar de stat a botoșăneanului Dan Deleanu, propulsat politic în această poziție de organizația PSD Botoșani în ciuda contraperformanțelor înregistrate la conducerea SC Nova Apaserv, nu a ajutat deloc în privința atenției acordate de la București județului nostru”, a spus deputatul Cristian Achiței.

Între timp, mii de botoșăneni au avut de suferit din cauza inundațiilor de la sfârșitul lunii iunie.

„Pagubele și suferințele oamenilor ar fi putut fi diminuate dacă ministrului PSD Ioan Deneș chiar i-ar fi păsat de noi sau măcar și-ar fi amintit răspunzând la întrebarea unui parlamentar că, în conformitate cu fișa postului pe care vremelnic îl ocupă, trebuie să urmărească și să urgenteze lucrările la investițiile din portofoliul ministerului, inclusiv cea privind amenajarea râului Jijia pentru combaterea inundațiilor în județele Botoșani și Iași, a încheiat Cristian Achiței.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.