CRISTIAN ACHIȚEI: Drama României – PSD, ipocrizie fără limite

Dacă miniștrii din Guvernul Dăncilă sunt atât de buni, încât moțiunile simple împotriva lor sunt respinse în Parlament la foc automat, de ce mai e nevoie de o remaniere făcută pe sub mână?, se întreabă deputatul liberal.

Cristian Achiței spune că PNL a continuat acțiunea de contestare a miniștrilor din cel mai slab guvern din ultimii 30 de ani, Guvernul Viorica Dăncilă, cu moțiunea simplă depusă împotriva lui Tudorel Toader.

„Ministrul Justiției, un ministru de nota 4 (patru)” este titlul moțiunii. Ce șanse a avut această moțiune să fie adoptată? Nici una, ca și până acum, pentru că mașina de vot mecanic a majorității PSD-ALDE a fost la post, și de această dată, în băncile parlamentului, este de părere deputatul PNL de Botoșani, Cristian Achiței.

„Tudorel Toader, călăul independenței Justiției din această țară, este al șaptelea ministru din caricatura de guvern condus de Viorica Dăncilă pe care Partidul Național Liberal îl contestă oficial în această sesiune parlamentară, făcându-și datoria față de țară, care merită, cu siguranță, un guvern format din miniștri profesioniști și performanți, nu din marionete manevrate de păpușarul șef Liviu Dragnea, lipsite de valoare profesională și morală și de personalitate.

Românii au putut constata în această toamnă că PNL și-a îndeplinit printr-o activitate intensă misiunea de principal partid de opoziție la actuala putere politică, PSD-ALDE-UDMR. Incompetența crasă a miniștrilor Carmen Dan (Interne), Petre Daea (Agricultură), Orlando Teodorovici (Finanțe), Dănuț Andrușcă (Economie), George Ivașcu (Cultură), Ioan Deneș (Ape și Păduri) și Tudorel Toader (Justiție) a fost scoasă în evidență public prin instrumentul constituțional al moțiunilor simple, singurul aflat la îndemâna Opoziției pentru a schimba evoluția dezastruoasă a actualului guvern”, a spus Cristian Achiței.

Din nefericire, ca de obicei, pesediștii au răspuns cu iresponsabilitate și cu nepăsare pentru soarta României la toate aceste demersuri, refuzând să le ofere românilor șansa unor miniștri de calitate și păstrând în guvern personajele penibile amintite.

În schimb, mai spune parlamentarul liberal că se vorbește acum despre o iminentă remaniere guvernamentală, plănuită în secret în laboratoarele obscure ale PSD-ului condus de Daddy Dragnea. O dată în plus, românii sunt sfidați de social-democrați, care își apără ca niște „veritabili talibani miniștrii-dezastru din Guvernul Dăncilă” la fiecare moțiune simplă a PNL-ului, dar hotărăsc remanierile guvernamentale în spatele ușilor închise, pe criterii de obediență politică față de „ayatolahul penal Liviu Dragnea”, a mai spus parlamentarul liberal.

„Drama spre care este împinsă România ca urmare a acestei maniere politicianiste, iresponsabile și ipocrite de a conduce o țară, este cu atât mai mare, cu cât garnitura de marionete de proastă calitate aliniată în spatele Vioricăi Dăncilă va ajunge să ne reprezinte pe noi toți, de la 1 ianuarie, atunci când vom prelua, pentru șase luni, președinția Consiliului Uniunii Europene.

Niciunui pesedist nu îi pasă însă de asta. Votează mecanic respingerea moțiunilor simple, apărându-și miniștrii, oricât de neghiobi ar fi aceștia, dar pregătesc în culise promovarea altor personaje de aceeași factură, care să știe doar să facă sluj și să execute fără crâcnire ordinele infractorului suprem Liviu Dragnea”, a mai spus, în încheiere, Cristian Achiței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.