CRISTIAN ACHIȚEI: „Nova Apaserv este în pragul prăpastiei”

Nova Apaserv - sediul central al operatorului de apa din judetul Botosani

Operatorul de apă este tot mai des criticat de modul cum este gestionată rețeaua de apă și canalizare din județul Botoșani, precum și moul cum sunt manageriate proiectele de dezvoltare și modernizare aflate în desfășurare.

Deputatul liberal Cristian Achiței, care și-a anunțat recent decizia de depunere a cererii de nominalizare drept candidat al PNL pentru poziția de președinte al Consiliului Județean Botoșani la alegerile locale din 2020, a realizat o analiză foarte dură în ceea ce privește activitatea societății Nova Apaserv. Din 2016, operatorul de apă este condusă de o echipă aleasă de partidul aflat la guvernare, PSD.

„Administrată extrem de prost de oamenii PSD-ului după 2016, SC Nova Apaserv SA este în prezent pe pragul prăpastiei. Cel mai important furnizor de servicii publice din Botoșani s-a prăbușit în numai doi ani la toate capitolele: situație economico-financiară, proiecte de investiții, relația cu clienții, calitatea și prețul serviciilor oferite, relația cu sindicatele etc.

Subiect al celor mai înverșunate critici ale PSD în campania electorală din 2016, Nova Apaserv a fost confiscată de partidul roșu, care deține toate pârghiile de control și conducere a societății: directori, consiliu de administrație, consiliu județean, conducere executivă a CJ. Urmarea acestei situații? O știm cu toții: PSD a demonstrat încă o dată că nu poate administra absolut nimic, aducând o companie care acum doi ani era echilibrată din toate punctele de vedere în pragul colapsului”, a spus deputatul Cristian Achiței.

Proiectul de peste 100 de milioane de euro – eșuat

Derularea proiectului de investiții de peste 100 de milioane de euro privind extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în județul Botoșani, început în cadrul Programului Operațional Sectorial (POS) 2007-2013 și fazat ulterior în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, bate pasul pe loc „din cauza lipsei de preocupare și de pricepere a (i)responsabililor din PSD”, precizează parlamentarul liberal.

Proiectul, care trebuie încheiat până la data de 31 decembrie, este împărțit în 9 contracte de lucrări. La această dată, 5 dintre acestea, care erau finalizate sau aproape finalizate încă din vara lui 2016, au fost recepționate. Problemele majore se înregistrează la celelalte 4 contracte, aflate în derulare. Trei dintre acestea sunt în întârziere, având termene de finalizare prelungite (extinderea rețelelor de apă și canalizare pentru aglomerările urbane Botoșani, Dorohoi și Flămânzi). În cazul ultimului obiectiv, extinderea rețelei de canalizare de la Vorona, pur și simplu s-a ajuns în această primăvară la rezilierea contractului cu constructorul, soarta lucrării fiind lăsată la voia întâmplării.

Finanțări ratate: POIM, PNDL

Deputatul liberal critică foarte dur și conducerea Consiliului Județean Botoșani, care este formată doar din membri ai partidului de guvernare, PSD.

„Dacă sunt șanse infime să se finalizeze proiectul finanțat prin POS 2007-2013, prezentat mai sus, ce șanse credeți că sunt pentru realizarea unui proiect de infrastructură nou în acest domeniu, lansat de la zero, prin POIM 2014-2020? Nici una! Lista de viitoare investiții prioritare în acest domeniu ar fi trebuit să fie deja revizuită, ceea ce nu s-a întâmplat în primii doi ani de mandat PSD la conducerea CJ. Și acum se caută încă un consultant care să finalizeze un studiu de fezabilitate în acest sens, studiu care abia apoi să fie aprobat și care să stea la baza unui eventual proiect înaintat spre finanțare. Aceasta în timp ce județe precum Iași sau Suceava au semnat deja contracte pentru noi proiecte de investiții în cadrul aceluiași POIM 2014-2020.

De asemenea, conducerea CJ ar fi putut solicita și prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) finanțare pentru rețelele de apă-canal. Urgențe majore ar fi fost aducțiunile Botoșani-Flămânzi și Ştefănești-Trușești. Dar nu s-a întâmplat nici acest lucru. Pesediștii de la CJ Botoșani nici măcar nu au încercat să obțină astfel de finanțări pentru că le lipsește viziunea privind dezvoltarea coerentă a județului. Pentru PNDL au preluat proiecte mai vechi, lăsate în sertar la CJ, referitoare strict la drumuri județene (nici acelea pe toate), proiecte respinse tot de ei anterior, în 2015”, a mai spus deputatul Cristian Achiței.

Eligibilitate peentru noi proiecte, periclitată

Într-o perioadă în care Nova Apaserv ar trebui să își sporească numărul de clienți, acțiunile societății sunt contrare acestui indicator de eficiență. Lucrările noi, prin care să fie racordați noi beneficiari ai serviciului de apă-canal, bat pasul pe loc. Conducerea societății refuză preluarea unor rețele locale de apă-canal, realizate prin investiții la nivelul comunelor. În același timp, utilizatorii existenți sunt tratați invariabil cu dispreț, precizează Cristian Achiței.

„Situația în care se află Nova Apaserv poate transforma societatea într-un operator neeligibil pentru obținerea de finanțare europeană pentru noi proiecte investiționale. Nu că și-ar bate cineva de la PSD capul cu aceste proiecte în prezent. Riscul ca un întreg județ să rămână fără apă în câțiva ani, ca urmare a colmatării lacului de acumulare de la Bucecea, este real și uriaș. Drept răspuns, pesediștii fac doar o acțiune de imagine, plimbându-l prin Botoșani pe ministrul Apelor, Ioan Deneș, care ne transmite că a luat act de situație și atât. Derularea în regim de urgență a investiției de la Vf. Câmpului este pusă sub semnul întrebării chiar de ministru, care constată că e nevoie de exproprieri și de schimbarea regimului juridic a unor suprafețe din aria inundabilă, ceea ce presupune, în ritmul obișnuit pentru pesediști, ani și ani în șir. Ministrul nu scoate o vorbă, în schimb, despre acumularea de la Ibăneasa, o altă investiție importantă pentru asigurarea apei în județul Botoșani, care ar putea fi finalizată”, a spus Cristian Achiței.

Clienții Nova Apaserv, bătaia de joc a pesediștilor

Parlamentarul liberal aduce în atenția publică faptul că botoșănenii sunt nevoiți să plătească pentru apă și canalizare tarife din ce în ce mai mari, adoptate în cadrul ședințelor de consiliu județean de către majoritatea formată din consilierii PSD. În plus, ei sunt supuși și stresului zilnic pe străzile unde Nova Apaserv are lucrări care au fost efectuate defectuos și cu mare întârziere.

„Conducerea iresponsabilă a operatorului Nova Apaserv de către PSD îi afectează pe toți botoșănenii care au de a face cu această societate. În primul rând, toți clienții societății sunt nevoiți să plătească tot mai mult pentru apă și canalizare, tarifele crescând ultima dată la 1 decembrie 2017 prin votul aceluiași consiliu județean controlat de majoritatea PSD.

În al doilea rând, lucrările efectuate defectuos și cu mare întârziere au pus deja locatarii multor străzi din municipiul Botoșani și nu numai în situația de a circula prin noroaie, respectivele străzi fiind transformate pentru luni în șir în mocirlă.

În fine, aproape că nu este zi în care să nu aflăm de noi și noi întreruperi ale furnizării apei, ca urmare a avariilor produse în serie pe rețelele care trebuiau înlocuite. În afara opririlor neprevăzute ale serviciului, conducerea Nova Apaserv a programat, absolut neinspirat din punctul meu de vedere ținând cont de „minivacanța de 1 Mai” și de temperaturile exterioare, o încetare de cel puțin 48 de ore a serviciilor oferite consumatorilor din zonele Bucecea-Dorohoi-Botoșani-Flămânzi. Și s-a văzut până la urmă că termenul pentru această întrerupere nu a fost respectat, fiind prelungit cu mult mai multe față de ce se anunțase”, a spus Cristian Achiței, care a criticat și echipa managerială a operatorului de apă referindu-se la plata întârziată a salariilor angajaților și așa rămase la nivelul minim pe economie.

„Până și sutele de angajați ai SC Nova Apaserv au avut de suferit de pe urma incapacității manageriale a mai-marilor puși de PSD la conducerea societății. Salariile oamenilor „de rând”, care fac munca propriu-zisă în cadrul operatorului de apă, au rămas la nivelul minim pe economie (280 de angajați) sau foarte aproape de acest nivel (alte câteva zeci). Asta în timp ce directorul general Albert Tanasă are un nivel al salariului brut de zece ori mai mare, de aproape 20.000 de lei. Mai mult decât atât, plata salariilor angajaților a fost întârziată chiar și cu două săptămâni, provocând furia oamenilor, care au ajuns să amenințe cu greva”, a completat Cristian Achiței.

La final, deputatul liberal aținut să precizeze că tot răul pe care îl face acum conducerea PSD la nivel de județ se răsfrânge asupra botoșănenilor și că, după alegerile locale din 2020, o nouă echipă managerială va trebui să oprească declinul societății Nova Apaserv.

„Una peste alta, tot ce se întâmplă în acești ani la Nova Apaserv, societate subordonată Consiliului Județean Botoșani controlat de PSD, este un dezastru cu consecințe foarte grave pentru toți botoșănenii, ținând cont că vorbim de cel mai important furnizor de servicii publice din județ. Răul pe care îl fac acum pesediștii, din nepricepere și dezinteres, va trebui corectat, după 2020, cu eforturi imense și cu inteligență managerială. Până atunci nu putem decât să luăm act de starea de lucruri și să sperăm că, la presiunea botoșănenilor, declinul operatorului de apă va fi măcar atenuat, dacă nu stopat. Tovarăși pesediști, dacă nu puteți face bine, măcar abțineți-vă să faceți rău acestui județ!”, a încheiat deputatul Cristian Achiței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.