Fostul prefect Cristian Roman a intrat in politica alaturi de Mihai Razvan Ungureanu si a primit imputernicire de a conduce filiala Botosani a Fortei Civice.
Acesta trebuie sa organizeze partidul lui MRU pe plan local pentru a intra in campania electorala pentru alegerile parlamentare. Roman a renuntat de curand la functia de inspector guvernamental.
„Am renuntat la cariera de inalt functionar public sa ma alatur lui Mihai Razvan Ungureanu. Eu am spus de nenumarate ori ca viziunea mea difera de cea a multor politicieni si am demonstrat-o. Am luat o decizie inteleapta. Eu sunt dispus sa fac totul pentru ca acest proiect sa reuseasca si sa demonstram ca se poate si altfel”, a declarat Cristian Roman.
Acesta a fost, pana in 2007 membru PNL, la fel ca si MRU, si sustine ca a ramas un om de dreapta, dar ca nu s-a intors in PNL din cauza situatiei actuale a partidului.
„Poate ca as fi revenit in PNL, dar nu mai este locul din care am plecat acum sase ani, mai ales ca este intr-o combinatie compromitatoare si de neacceptat. Raman om de dreapta”, a completat fostul prefect al judetului Botosani.
Cristian Roman a precizat ca scopul proiectului politic la care va munci este acela de a da tarii un presedinte care sa schimbe in bine soarta tarii si un presedinte din aceasta zona a Romaniei, avand in vedere ca MRU s-a nascut si copilarit in judetul Botosani.
Fostul presedinte al Partidului Forta Civica va deveni prim-vicepresedinte in noua organizare, iar Cristian Roman a declarat ca asteapta alaturi de el si de MRU oameni de dreapta care au demonstrat ca sunt o valoare in viata de zi cu zi.