CRISTIAN ROMAN: Sa facem front comun in interesul judetului pe care il reprezentam in legislativul Romaniei

cristian roman

Deputatul FC, Cristian Roman, a trimis o scrisoare deschisa catre toti parlamentarii judetului Botosani.

In scrisoarea redactata de deputatul de la Forta Civica se cere ca toti parlamentarii din Botosani, indiferent de culoarea politica, sa-si uneasca fortele pentru a aduce cat mai multi bani in judet.

Iata scrisoarea deputatului Cristian Roman:

Dragi colegi parlamentari!

Doresc pe aceasta cale sa va lansez invitatia la o intrunire in cadrul careia sa cadem impreuna de acord asupra unei liste de proiecte prioritare pentru judet, pe care sa le sustinem cu totii la votarea bugetului de stat pe anul 2014. Asta pentru a evita situatii similare anului 2013, cand amendamentele depuse de subsemnatul nu s-au bucurat de sustinerea dumneavoastra, decat cu rare exceptii, pentru ca ulterior unii sa solicite Guvernului fonduri tocmai pentru proiectele care au fost respinse la votarea bugetului.

Mi-as dori ca toti, indiferent de partidele din care facem parte, sa facem front comun in interesul judetului pe care il reprezentam in legislativul Romaniei. Astfel toata lumea ar avea de castigat, in primul rand cetatenii, dar si politicienii, care vor putea spune ca si-au indeplinit promisiunile. Sunt convins ca marile proiecte ale judetului pot fi infaptuite doar prin sustinerea generala a politicienilor locali, atat a celor trimisi in Parlament, dar si celor care reprezinta administratia locala.

Trebuie sa punem interesele judetului mai presus de cele de partid, iar confruntarea politica nu trebuie dusa intr-o directie paguboasa. Suntem botosaneni inainte de a fi PNL-isti, PSD-isti, PDL-isti, PPDD-isti, de la Forta Civica sau de la alte partide.

Cred ca pana si liderii politici care controleaza acum la centru fraiele puterii pot fi induplecati de un grup de parlamentari care se dovedesc a fi foarte uniti atunci cand e vorba de judetul lor.

Fac acest gest public pentru a da forta invitatiei mele.

Promit insa ca voi face invitatiile si personal!

Cu deosebita stima, al dumneavoastra coleg, Cristian-Constantin Roman, deputat Forta Civica

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.