Cronica unei vizite electorale: PARTIDUL, DRAGNEA ȘI POPORUL! (foto&video)

Venirea lui Liviu Dragnea la Botoșani a reaprins amintirile din perioada „Epocii de aur” când tovarășul Nicolae Ceaușescu venea în vizită de lucru în județul Botoșani.

Liderul PSD era așteptat să vină în Botoșani vineri, 19 aprilie, pentru a participa la Congresul Extraordinar al PSD Botoșani, unde urmau să fie „unși” șefi de organizație Doina Federovici și Marius Budăi. Unii își făceau speranțe că Liviu Dragnea va veni încă de joi seară și se va caza la nul din hotelurile sau pensiunile din municipiu. Dar țeapă. A preferat să doarmă la Suceava că, deh, e aer curat, de munte.

Pregătirile pentru venirea lui Liviu Dragnea au început încă de joi seară. Au eliberat parcarea de lângă Casa Sindicatelor Botoșani ca să aibă unde să-și parcheze mașinile liderii și simpatizanții PSD.

A doua zi, încă de la prima oră, orașul a început să fie blocat. În zona sediului PSD Botoșani drumul de acces către ANAF era blocat, zeci de jandarmi și polițiști mișunau în zona centrală, strada Cuza Vodă și în preajma Casei Sindicatelor. Desfășurarea de forțe s-a făcut la solicitarea liderului PSD Botoșani, Doina Federovici, după cum se poate vedea în documentul de mai jos.

Dar când s-au cerut amănunte despre programul vizitei lui Dragnea în Botoșani totul era ținut la secret. Nimeni nu știa nimic, cică, dar nu vroiau să afle cei de la #rezist. De ce oare?!

În jur de ora 12.00 începe agitația în zona Casei Sindicatelor iar pe trotuarul de vis-a-vis se adună și oamenii care „să-l salute” pe Dragnea. Încep să vină și autocarele cu simpatizanții PSD luați cu forța de-acasă. Supriză! Printre autocarele care au adus oameni la congres se ved și unul de la RVG, societatea fostului senator liberal Viorel Grigoraș.

La ora 14.00 zona era plină de jandarmi, polițiști și oameni care ardeau de nerăbdare să dea mâna cu Dragnea. Asta pe trotuarul de la Casa Sindicatelor.

Pe trotuarul de vis-a-vis, alți oameni strigau:

„Dragnea Jilava!”, „În democrație hoții stau la pușcărie!”, „PSD ciuma roșie!”, „Dragnea nu uita, Botoșaniul nu te vrea!”, „Dragnea nu uita, Botoșaniul nu te vrea!”, „PSD ciuma roșie”, „Fără penali!”, „La închisoare, nu la guvernare!”, „Dragnea nu uita, așteptăm și cartea ta!”, „Ne-am săturat cât ne-ați furat!”, „Dragnea, PSD, nu vrem în URSS”! „Nu vrem să fim conduși de hoți!”, „Vă rugăm să ne iertați, nu producem cât furați!”, „Dragnea la pușcărie, să ieșim din sărăcie!”, „Dragnea ia-ți analfabetele și plecați la Videle”, „Justiție, nu corupție!”, DNA să vină să te ia”, „Analfabeta, analfabeta”, „Ați stricat legile să v-albiți dosarele”, „Botoșani, trezește-te!”

Și chiar dacă la un moment dat a început ploaia, protestatarii nu au plecat. Ba, din contră, au strigat și mai tare.

Și ca să nu fie deranjat Dragnea, organizatorii au scos afară două boxe mari și au pus muzică pentru acoperi sloganele strigate de protestatari. Nu a ținut.

După o întârziere de aproximativ o oră, Dragnea, premierul Dăncilă și miniștrii PSD au intrat în Casa Sindicatelor pe ușa din dos. Așa că mulți din cei care doreau să-l salute sau să-l pupe pe Dragnea au luat țeapă. Unii chiar s-au declarat nemulțumiți că au fost neglijați de liderii PSD.

A început ședința unde au fost prezentați invitații. Altă surpriză! Doi primari liberali participau la congres. Liviu Hrimiuc de la Darabani și Costel Romanescu. Pe surse, se spune că au mai fost invitați dar nu au venit primarul Sergiu Săviuc de la Havârna și Costel Cătălin Gavril, primarul de la Corlăteni.

Câteva sute de simpatizanți nu au putut intra în clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor fiindcă trei bodyguarzi „își făceau datoria cu multă sârguință”. O parte au stat până la sfârșitul ședinței, dar cei mai mulți au plecat „să-și înece amarul” că nu au intrat și ei să-l vadă pe Liviu Dragnea.

La final, a avut loc și conferința de presă unde liderul PSD și-a prezentat „minunatul plan de guvernare pentru dezvoltarea zonei de nord-est a Moldovei”.

După plecarea lui Dragnea, zona Casei Sindicatelor s-a golit de oameni – și simpatizanți PSD, și protestatari. S-a făcut o liniște de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic în acea zi. Doar câteva gunoaie aruncate de cei aduși cu autocarele demonstrau că în zonă a avut loc „o adunare populară” organizată de PSD. În rest, a mai trecut o zi iar oamenii și-au reluat activitățile de zi cu zi.

Și, în loc de concluzie.

ÎN PRIMUL RÂND ROMÂNIA MERITĂ MAI MULT: O ȚARĂ FĂRĂ PENALI ȘI FĂRĂ HOȚIE!

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.