Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat că cel mai important proiect de infrastructură de utilități publice pentru Darabani îl reprezintă aducțiunea de gaze naturale prin extinderea rețelei de transport pe traseul Botoșani-Săveni-Darabani concomitent cu dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale din fiecare localitate de pe traseul magistralei principale.
„În programul local de guvernare mă angajez alături de colegii mei candidați la alegerile parlamentare și să aducem gazul la Darabani și să conectăm toate gospodăriile din această zonă a județului la rețeaua publică de gaze naturale”, a declara Doina Federovici.
Realizarea de unități de procesare la Botoșani este un alt punct din programul PSD Botoșani.
„Avem nevoie de unități de procesare a produselor agricole la noi acasă în Botoșani. După ce se vor finaliza principalele proiecte de infrastructură, Autostrada Moldovei, Drumul expres Botoșani Suceava și județul nostru va fi legat la rețeaua națională de autostrăzi, vom avea din ce în ce mai mulți investitori interesați de județul nostru. Creșterea producției locale prin susținerea investițiilor în unități de producție și procesare va genera locuri de muncă pentru botoșăneni. Aceasta este una dintre prioritățile candidaților PSD Botoșani la alegerile parlamentare”, a subliniat Doina Federovici, candidat pentru Senat.
CMF11240017