Delegatia ACL Botosani, la Liga Alesilor Locali, la Brasov

La sfarsitul saptamanii trecute a avut loc la Brasov reuniunea Ligii Alesilor Locali (LAL) ai Aliantei Crestin-Liberale, unde au luat parte peste 1.500 de primari si consilieri locali ai PNL si PDL.

Alesii locali ai celor doua formatiuni politice din judetul Botosani au adoptat,in unanimitate, alaturi de ceilalti colegi din întreaga tara, o rezolutie prin care isi exprima sprijinul pentru candidatura lui Klaus Iohannis la presedintia Romaniei.

“Ne declaram sprijinul hotarat si neconditionat fata de candidatul ACL la alegerile prezidentiale din 2014 – Klaus Iohannis. Credem cu tarie in proiectele si viziunea lui Klaus Iohannis pentru Romania si vom contribui in mod activ la implementarea masurilor propuse de acesta si in final, la schimbarea Romaniei in bine”, se arata in Rezolutie.

De asemenea, prin aceasta Rezolutie primarii si consilierii Aliantei Crestin Liberale se pronunta impotriva Ordonantei 55/2014 privind migratia alesilor locali, ordonanta data de Guvernul Ponta pentru ca PSD sa atraga cat mai multi alesi locali in perspectiva alegerilor prezidentiale.
 
Mesajele transmise de membrii PNL si PDL au fost de unitate, iar Klaus Iohannis, candidatul ACL la Presedintia Romaniei le-a spus in cuvantul sau, ca el stie la fel de bine ca oricare din acea sala ce inseamna sa faci administratie publica, deoarece el insusi provine din randul primarilor.
 
La eveniment au participat numerosi lideri centrali ai celor doua formatiuni politice, cu aceasta ocazie stabilindu-se si etapele precampaniei electorale pentru alegerile prezidentiale.

Departamentul de Comunicare al ACL Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.