Democrat-liberalii din cele sase judete ale regiunii Nord-Vest au votat, sambata, ca viitorul candidat al PDL la alegerile prezidentiale sa fie Catalin Predoiu, care a obtinut 77,31% din voturi, in timp ce Gheorghe Falca a adunat 22,68 % din voturi.
Vicepresedintele PDL pentru regiunea Nord-Vest, Ioan Oltean, a declarat ca la alegerile interne pentru desemnarea candidatului PDL la Presedintia Romaniei care s-au desfasurat sambata au votat aproximativ 15.000 de membri ai partidului din judetele Cluj, Bihor, Maramures, Satu Mare, Salaj si Bistrita-Nasaud.
Catalin Predoiu a obtinut cel mai mare numar de voturi, respectiv 85%, in judetul Bihor, iar cele mai putine voturi, respectiv 49,7%, a adunat in judetul Cluj, singurul judet unde a fost devansat de contracandidatul sau, Gheorghe Falca, care a avut 50,3% din voturi.
In celelalte judete din regiunea de nord-vest, Catalin Predoiu a adunat mai multe voturi decat Gheorghe Falca.
In Bistrita-Nasaud, Predoiu a obtinut 77,76% din voturi, in Maramures – 82,61%, in Satu Mare – 84,18%, iar in Salaj – 84,64%.
Alegerile pentru desemnarea candidatului PDL la Presedintie s-au desfasurat sambata, intre orele 9.00-17.00, in 46 de sectii de votare din regiunea Nord-Vest.
Cei doi candidati PDL ramasi in cursa pentru Presedintie, Catalin Predoiu si Gheorghe Falca, si-au prezentat, marti si miercuri, proiectele de tara in fata membrilor partidului din judetele Maramures, Salaj, Bihor si Satu Mare, iar joi in fata celor din Bistrita-Nasaud si Cluj.
In urma cu o saptamana, au avut loc alegeri pentru desemnarea candidatului PDL la Presedintie in regiunea Nord-Est, unde democrat-liberalii au ales ca viitorul candidat al partidului la alegerile prezidentiale sa fie Catalin Predoiu.
In 9 noiembrie vor fi organizate alegeri in regiunea centru, in timp ce in 16 noiembrie vor fi alegeri in regiunea Vest, iar in 23 noiembrie in regiunea Sud-Vest. Membrii PDL din regiunea Sud-Est vor fi chemati la urme in 30 noiembrie, cei din regiunea Sud in 7 decembrie, iar ultimul scrutin va fi in 14 decembrie, cand vor vota democrat-liberalii din Bucuresti, Ilfov si din diaspora.