Deputat CRISTIAN ACHIȚEI: „Mai mult de un sfert de județ, pedepsit de PSD pe criterii politice”

Parlamentarul liberal vine îi acuză pe social-democrați că administrează acest județ numai după criterii politice, fapt remarcat și la nivel național.

Și pentru a fi cât mai convingător, deputatul Cristian Achiței vine cu o listă de investiții pe care guvernanții de la PSD „nu le văd” absolut deloc.

Izolarea zonei Ștefănești

Exemplul cel mai evident este cel al zonei de est și de sud-est a județului, pe care o voi denumi generic „Zona Ștefănești”. Izolarea acesteia nu poate fi altfel decât premeditată de către mai-marii PSD și voi argumenta în cele ce urmează această afirmație.

Pur și simplu, liderii partidului roșu au decis cu cinism că cei peste 100.000 de botoșăneni din această parte a județului, care „și-au permis”, „au îndrăznit” în majoritate să își aleagă primari liberali în 2016, nu merită sprijinul instituțional al statului pentru a se dezvolta.

Situația de fapt din teren demonstrează cu vârf și îndesat pedeapsa politică pe care PSD-ul o aplică botoșănenilor din zona Ștefănești, „vinovați” că nu au pus ștampila mecanic în pătrățelul pesedist pe buletinele de vot la ultimele alegeri locale.

DN 29D Botoșani-Ștefănești, promisiuni fără acoperire

În ciuda gargarei continue referitoare la promovarea hotărârii de guvern pentru modernizarea Drumului Național 29D Botoșani-Ștefănești, acest act normativ nu a fost emis până la această dată de către guvernul PSD-ALDE.

Pe cale de consecință, rectificarea bugetară din data de 7 septembrie nu a cuprins niciun punct care să prevadă alocarea măcar a unui singur leu pentru acest drum național, aflat în prezent într-o stare jalnică.

Discutăm de un drum de importanță majoră nu doar pentru locuitorii din zonă, ci și prin prisma legăturii directe cu Republica Moldova, prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Stânca-Costești.

În același registru al pedepselor aplicate politic de PSD se înscrie și veșnica amânare a executării lucrărilor de întreținere și reparații la Drumul Național 24C Santa Mare-Ștefănești-Ripiceni-Manoleasa Prut, care traversează mai multe comune cu primari liberali.

„Toate luările de poziție ale oficialilor pesediști referitoare la lucrările de întreținere și reparații efectuate în 2018 se referă la drumurile naționale din zone cu localități administrate aproape exclusiv de primari social-democrați, precum Vf. Câmpului-Dorohoi sau Bucecea-Mihăileni. Sper să fiu foarte bine înțeles: mă bucur din tot sufletul că aceste lucrări chiar au șanse să se facă. Toți botoșănenii merită sprijin guvernamental pentru a beneficia de o infrastructură de calitate! Ceea ce semnalez este doar faptul că nimeni dintre mai-marii PSD nu face nimic pentru Zona Ștefănești, tratată pe nedrept ca o arie ciumată. Ca atare, orice posibile lucrări ne sunt anunțate cu aceeași sintagmă: „la anul!”. Mereu „la anul!””, a explicat deputatul Cristian Achiței.

Obiectiv de investiții radiat de la orice finanțare

Pedeapsa pesedistă pentru mai bine de un sfert dintre locuitorii județului a continuat în cei doi ani de guvernare roșie și continuă și în prezent cu „omiterea” de la modernizare prin PNDL a Drumului Județean 294B Ștefănești-Murguța-Dobârceni.

În 2015, un set de 7 investiții în obiective importante de infrastructură a județului a fost propus spre aprobare și finanțare guvernului PSD de la acea dată, condus de Victor Ponta. Pentru cine a uitat, este bine să ne amintim că PSD guvernează în România din 2012 încoace, controlând prin majoritatea parlamentară chiar și guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș, din 2016.

Cele șapte investiții propuse au fost respinse in corpore de pesediști. Ulterior, în 2016, una singură, DJ 293A, Viișoara-Cuza Vodă, a primit cu chiu, cu vai, undă verde de la guvernul tehnocrat, deși s-ar fi putut face anterior pe bani europeni.

În 2017, o dată cu preluarea conducerii consiliului județean, PSD-ul uită că a considerat proaste cele 7 propuneri din 2015 și le preia spre includere în PNDL pe toate. Cu o singură și relevantă excepție: proiectul de modernizare a DJ 294B Ștefănești-Murguța-Dobârceni, km. 2+400–13+010.

„Mai mult decât atât, în perspectiva unui ipotetic program PNDL 3, lista investițiilor susținute de administrația pesedistă de la Consiliul Județean Botoșani ar cuprinde alte 7 obiective noi, printre care, din nou, nu se regăsește DJ 294B Ștefănești-Murguța-Dobârceni. Botoșănenii din estul și sud-estul județului sunt excluși sistematic de la orice sprijin guvernamental!”, a mai spus deputatul Cristian Achiței.

Încă o pedeapsă pentru o comună cu primar liberal

„Mai doriți argumente pentru alocarea pe criterii politice a banilor publici de către pesediști? Ei bine, una dintre cele două propuneri investiționale noi, adăugate de PSD în anul 2017 la cele deja amintite (preluate din 2015), și anume cea referitoare la modernizarea drumului județean dintre Manoleasa și Hănești, se oprește la Borolea. Așadar, din cei 12 km de drum județean, pesediștii aleg să modernizeze doar 7, între Manoleasa și Borolea, lăsând de izbeliște alți 5 km până în Hănești, comună cu primar liberal, care, nu-i așa?, „trebuie izolată”. Opțiunea politică a localnicilor este pedepsită încă o dată discreționar și abuziv de PSD”, spune deputatul Cristian Achiței.

În același registru disprețuitor față de mii și mii de familii botoșănene se înscrie și întârzierea nejustificată a proiectului investițional privind Drumul Strategic de către conducerea pesedistă a consiliului județean. Nu există nicio altă explicație logică pentru anii pierduți deja în derularea acestui proiect decât tergiversarea cu bună știință a tuturor procedurilor chiar de către cei care ar trebui să fie primii interesați ca investiția să fie realizată. Motivul? Pedepsirea politică a celor care au votat cu alte partide decât PSD la localele din 2016.

Demersuri pentru reconsiderarea Zonei Ștefănești

„Mârșăvia cu care zeci de mii de botoșăneni sunt discriminați de către administrația PSD trebuie să înceteze. E nevoie de efortul conjugat al tuturor celor care le pot impune pesediștilor să nu continue să-și bată joc de mai bine de un sfert de județ, recurgând la un șantaj ordinar: „ori votați cu noi, ori vă radem de la investiții!”. În consecință, eu unul, în calitate de parlamentar, am inițiat deja o campanie de informare asupra situației din Zona Ștefănești. Am abordat și explicat subiectul în toate ieșirile mele publice din ultima perioadă. În același timp, am decis să uzez de unul dintre puținele instrumente de care dispun ca parlamentar de opoziție, interpelându-l pe Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, pe tema concretă a calendarului investiției de modernizare a Drumului Național Botoșani-Ștefănești. Cu speranța că un număr tot mai mare de botoșăneni vor fi sensibilizați de nedreptatea crâncenă care li se face unora dintre noi și că împreună vom reuși să îi forțăm pe pesediști să revină la normalitate, încetând bătaia de joc practicată sub nesimțitul slogan al partidului roșu „pentru că putem!”, voi continua să mediatizez toate acțiunile mele în acest sens”, a concluzionat deputatul Cristian Achiței.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.