Deputatul CRISTIAN ACHIȚEI: „Investiții pentru Botoșani”

Parlamentarul liberal este pregătit să depună trei amendamente atunci când va avea loc rectificarea bugetară de la sfârșitul lunii iulie.

Important este că toate cele trei amendamente ce vor fi depuse de deputatul liberal Cristian Achiței vizează realizarea unor importante investiții în județul Botoșani.

„Amendamentele pe care le-aș dori adoptate la rectificarea bugetară pe care Guvernul României o va face în această vară au în vedere obiective importante pentru județul nostru:

1. Suplimentarea cu 2.000.000 lei a sumei alocate județului Botoșani pentru infrastructura de drumuri județene și comunale, prevăzută în Anexa 6 a Legii Bugetului de Stat pe 2018. Justificare: intervenții urgente pentru remedierea pagubelor produse de inundațiile de la sfârșitul lunii iunie asupra infrastructurii rutiere.

2. Suplimentarea cu 2.900.000 lei a sumei alocate pentru regularizarea Jijiei, prevăzută cu fișă de obiectiv în Anexa 3/62/29. Justificare: combaterea efectelor nefaste ale inundațiilor. Suma solicitată reprezintă bugetul planificat pentru lucrările de amenajare a Jijiei în anul 2019 și consider că acestea pot și trebuie să fie devansate cu un an.

3. Alocarea a 100.000 de lei pentru modernizarea drumului național 29D Botoșani – Ștefănești, cu condiția ca parlamentarii PSD de Botoșani să își demonstreze acum interesul clamat în numeroase rânduri și să obțină în timp util emiterea hotărârii de guvern necesare pentru această investiție, astfel încât să poată demara procedurile de licitație pentru proiectare și execuție”, și-a prezentat Cristian Achiței cele trei amendamente ce vor fi depuse la rectificarea bugetară de la sfârșitul lunii iulie.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.