Dupa revolutie in Romania s-au construit mai multe biserici decat scoli, la patru edificii bisericesti revine cate o institutie de invatamant. Daca privim la acest raport am putea concluziona, fara a mai face vreo analiza atenta, ca suntem un popor de credinciosi si ca de cele mai multe ori biserica preia atributiile scolii. Asa o fi?
Nici pe departe, intelept e sa privim cu suspiciune acest fenomen. Dupa cum stim, biserica este o institutie fundamentala in statul nostru, este expresia spirituala a natiei, tinand seama de rolul ei izbavitor mai marii ei ar trebui sa se implice adanc in viata sociala, sa creeze echilibru intre palierele societatii, sa contribuie la educarea poporului; de la vladica pana la opinca si, nu in ultimul rand, sa-i ajute pe nevoiasi.
Daca e sa privim cu obiectivism asupra a ceea ce se intampla in viata bisericii noastre ortodoxe, de multe ori esti tentat sa crezi ca multi dintre capii acestei institutii marseaza mai mult pe partea materiala a vietii si mai putin pe cea spirituala, gesturile lor lasa urme adanci pe obrazul credintei noastre traditionale. Credinta nu se opreste la ritualuri, biserica trebuie sa fie un exemplu de echilibru si bunavointa, sa lumineze calea spre adevarul divin, sa stimuleze mintile exceptionale, orice act de cunoastere pus in slujba umanitatii inseamna un pas spre Dumnezeu.
Asumarea suferintei aproapelui tau duce la mantuire si nu are nimic comun cu indestularea. Astazi vezi tot mai multi preoti atinsi de imbuibare in timp ce multi dintre credinciosi zac in saracie. A-ti ignora enoriasii e un mare pacat, a aduce slava unor edificii, chiar daca-s facute in numele Domnului, e un mod de ignorare a aproapelui tau.
Iisus a spus: „Despicati copacii: sunt acolo! Ridicati pietrele: ma veti gasi acolo!”. Si apoi, nu marimea unei constructii da maretie, ci spiritul ei. Ma gandesc la gestul exagerat al Patriarhului Daniel de a ridica Manastirea Neamului intr-o perioada de criza profunda prin care trece tara. Si apoi, o buna parte din banii pentru aceasta investitie vin din buzunarele contribuabililor. Oare e in spiritul nostru ortodox o astfel de initiativa megalomanica? Nu cred. De cativa ani biserica a devenit cea mai bogata institutie a statului.
De ce oare pe mai marii bisericii nu-i intereseaza, sau ii intereseaza prea putin, educatia propriilor enoriasi? Greu de raspuns, la fel cum nu-mi explic de ce numarul preotilor, care predica despre valorile morale ale ortodoxiei, despre adevaratii martiri, care n-au incetat sa-si apere credinta nici schingiuiti de calaii comunisti, este atat de mic. Poate ca-i bine sa-i amintim pe cativa dintre sfintii acestui popor: parintele Iustin Parvu, parintele Ilarion Felea, Valeriu Ganfencu, zis „sfantul inchisorilor”, parintele Arsenie Boca, parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul ca in acele vremuri tulburi unii preoti mureau in numele credintei iar altii acceptasera cu bucurie statutul de ciripitori ai securitatii turnandu-si enoriasii.
Rolul scolii este la fel de important in educarea spirituala si morala a unui popor. Consider ca este necesara si obligatorie colaborarea dintre biserica si institutiile de invatamant. Intr-un stat de drept nici o institutie nu poate fi mai presus de legile fiscale, nici chiar biserica. (Lucian Alecsa)
rusine de ceea ce se intampla in biserica noastra de cand patriarh e Daniel, a devenit cel mai mare SRL al diavolului