DOAR O VORBA: Forta oculta si maidanezii nostri politici

In lume, despre romani se spun vrute si nevrute.

Ba ca sunt ciorditori, lenesi, agresivi si lipsiti de cuvant, ba ca sunt inteligenti, adaptabili si foarte omenosi. Se mai spune ca de multe ori exista un echilibru intre suma defectelor si cea a calitatilor.

Asa ca se mai poate spune despre romanas ca e in stare sa imparta patul si chiar ultima faramitura de paine cu strainul, dar nu uita ca la plecare sa-l buzunareasca si sa-i aplice o corectie pe cinste, ca nu cumva sa-l dea uitarii. Pana acum nu s-a vorbit sau s-a vorbit prea putin despre calitatile supranaturale ale locuitorului din spatiul carpato-danubiano-pontic. Imi propun sa evidentiez si astfel de manifestari.

Da, romanul poseda forte oculte! In decembrie 2012 a reusit sa teleporteze in Parlamentul Romaniei un numar foarte mare de maidanezi politici. Nu-i nici o gluma, voi argumenta cu exemple locale aceasta asertiune.

Spre surprinderea mea, cetatenii acestor plaiuri botosanene au dat dovada de nebanuite forte oculte, mult peste media cetatenilor din alte zone ale tarii. Si cand te gandesti ca de aici au plecat spre universalitate nume ca: Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, Grigore Antipa, incepi sa crezi ca suntem in plina stare de degenerare.

La alegerile generale le-am oferit sansa unor oameni fara stapan sa ajunga la pupitrul acestei tari. Vreau sa vin cu-o precizare, cuvantul „maidanez” translat in lumea politica, imbraca si alte nuante semantice, nu se refera exclusiv la „caine fara stapan care se hraneste la buncarele de gunoi”, ci la un om fara stapan.

Stapanul omului e Dumnezeu. Asa ca maidanezul politic e omul fara nici un Dumnezeu, acesta e in stare sa calce peste cadavre sau sa-si vanda familia si prietenii doar pentru a-si atinge tinta urmarindu-si doar propriile interese. Daca maidanezul patruped se hraneste de unde apuca, maidanezul politic se hraneste doar din buzunarele noastre.

Si acum vin si cu cateva poze concrete. Parca niciunde in tara nu sunt atatia maidanezi politici ca la Botosani. Nesimtitii,  pana cand sa ne ia votul, se dadeau blanzi si flamanzi, dupa ce s-au vazut acolo sus au trecut sa ne maraie sau chiar sa ne muste.

Priviti-l pe ogarul de Verginel, pe timpul campaniei electorale se dadea potaie de apartament, docil si bland ca un mielusel,  iar acum nimeni nu-i ca el, a trecut sa vaneze si sa praduiasca totul  in jurul lui. Este adevarat, reflexele le-a dobandit pe timp cat a fost primar, a impartit pamantul comunei „Mihai Eminescu” dupa poftele inimii sale. Aspect ce poate fi confirmat de haitasul liberal Miluca Zmeu. Deputatelul, avand un corp zvelt si picioarele lungi,  jaloneaza frumos printre cele cateva dosare penale, dar nu-i departe ziua cand isi va rupe gatul. „Prietenii” abia il asteapta la cotitura, atunci sa vezi dezvaluiri socante si despre alti maidanezi din prejma buncarului liberal. Stau si ma intreb cine-i va mai linge ranile.

Un alt maidanez sadea e teleportatul de  Crasnaleuca. Se crede mare dulau si chiar mardeias, in realitate nu-i decat un pechinez focos, iubitor pana la lacrimi de persoane cu dezabilitati si pensionari. Si el are de sarit cateva obstacole penale. Nu cred sa nu dea cu boticul de pamant, prea umbla cu nasul pe sus si cu pantofi cu tocuri.

Ati auzit de Laika? A fost o catelusa din Uniunea Sovietica lansata in spatiu in 1954, fiind si prima vietate moarta in afara Pamantului. Ati auzit de maidaneza noastra Liliana? E o latratoare de Botosani lansata pe orbita politica de senzationalul Dan si care isi arata coltii ori de cate ori deschizi televizorul.

Ei bine, acestia sunt doar trei dintre maidanezii nostri politici de Botosani, pe restul ii voi pune sub lupa cu proxima ocazie. (Lucian Alecsa)

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.