M-am nascut intre Carpati/la poale de munte. Nu-i asa, v-am proiectat in minte imaginea lui Ion Dolanescu cantand intr-o tonalitate de soprana masculina celebrul slagar al anilor ’70.
Bineinteles, imaginea vine insotita cu tot felul de secvente superbe de pe meleagurile noastre carpatine, cu transhumanta si cu piscuri de munte albite de nea, ca niste caciuli brumate de oieri sanatosi.
Ei bine, pentru mine auzul acestei melodii reprezinta cu totul altceva, imi aminteste de o intamplare povestita nu cu mult timp in urma de catre un masterand roman plecat sa-si definitiveze studiile in Anglia.
Stiind ca pleaca dintr-o tara cu un statut aparte, privita cu suspiciune de intreaga lume, cu o imagine facuta ferfenita de politicienii nostri mioritici, cu sfiala si-a declinat originea in fata viitorilor colegi.
Spre surprinderea lui, doi localnici pareau a sti foarte multe despre aceasta „minunatie geografica a Europei” si chiar despre multe dintre traditiile si obiceiurile noastre stramosesti. Unul dintre ei nu-si putea explica faptul ca un leagan natural atat de generos nu este aratat lumii in adevarata lui dimensiune miraculoasa si este murdarit de cei tocmai care ar trebui s-o faca.
O asemenea atitudine nu poate fi catalogata decat o autoflagelare. Sincer, studentul nostru s-a simtit mai mult decat incantat de cele auzite.
Mai zilele trecute am vazut pe un post de televiziune niste imagini zguduitoare in acest sens.
Marele chirurg Sorin Oprescu a pus in miez de noapte niste haidamaci sa darame o cladire veche, a carei valoare patrimoniala era incomensurabila. A doza zi de dimineata locul era gol-golut. Daca acest halibardier independent si-a permis sa ignore istoria dintr-o suficienta doftoriceasca, m-a mirat atitudinea unor trecatori, oameni in varsta, care, pur si simplu, erau bucurosi de gestul edilului sef al capitalei: Ce ne mai trebuie asemenea conace in care se adapostesc boschetarii si prin beciurile carora misuna sobolanii, sa ne aduca aminte de boierii de odinioara care au supt sangele poporului? Jos cu ele! Trist.
Concluzia e una simpla: nu suntem in stare sa ne conservam trecutul. De peste doua decenii traim intr-o totala incertitudine, capitalismul ne arde la mate tot mai agresiv, nu suntem capabili sa-l stapanim, sa dam o nota frumoasa si fireasca democratiei. Viitorul suna tot mai infundat. Indiferenta fata de natura si fata de realizarile inaintasilor sunt doua deficiente de mentalitate greu explicabile la un popor trecut de-a lungul istoriei prin atatea experiente negative.
O natiune care se respecta nu-si neaga valorile promovand kitsch-ul, incultura si haiducismul politic. Este de ajuns sa stai cu privirea in fata micului ecran si sa butonezi, vei ajunge la concluzia inspaimantatoare: traim intr-o lume a prostiei si mizeriei, numai fufe, manelisti si trogloditi ne agreseaza vazul si auzul, agramatismele si-au facu cuib in fiecare studio de televiziune, nu este prezentator, moderator sau stirist sa nu comita greseli la minut si sa nu minta cu nerusinare telespectatorul.
Cat priveste patrimoniul, si la Botosani lucrurile stau prost, cladirea care a gazduit sediul PD de pe strada Armoniei este lasata in paragina cu scopul meschin de-a fi daramata.
Rusine proprietarului acestei bijuterii arhitectonice! Dupa cate stiu e vorba de patronul iesean Danut Prisacaru. (Lucian Alecsa)
Asta e. Chiar nu mai e nimic de comentat. E de cautat solutii la ceea ce se intampla cat timp ar mai avea rost, cat nu e prea tarziu. Stim care sunt. Dar…