DOAR O VORBA: Piatra-i piatra de e piatra

Dupa ceea ce se intampla cu impietruirea unor drumuri de pe la sate, putem sa recompunem pentru primarii nostri slagarul Ioanei Radu si al lui Gica Petrescu „Piatra-i piatra de e piatra”, pe care sa-l fredoneze atunci cand isi burdusesc tescherelele cu bani publici: „Foaie verde foaie lata/ piatra-i piatra de e piatra/ sade jumatate-n apa/ o calca primarul si crapa/ inmultindu-se in soapte/ trei masini se fac vreo sapte”.

Pentru primarii rurali, dar si pentru cei din mediul urban care au ceva drumuri „desfundate”, cand se impart banii Consiliului Judetean pentru… impietruirea drumurilor, e mare sarbatoare, e un fel de „mana cereasca”. Expresia nu este a mea, apartine unui edil care practica impietruirea drumurilor „impracticabile” de vreo opt anisori, vorba lui: „e greu, trebuie sa ai memorie buna, sa tii minte pe ce drumuri ai turnat piatra anul asta ca nu cumva la anul sa te impinga pacatul sa mai treci impietruirea lor. Nu de alta, poti crea suspiciuni, putinii dusmani pe care ii ai sunt cu privirile atintite spre tine, cat despre prostul de rand, nici vorba, tot nu stie pe unde calca”.

Daca s-ar urmari cu mai multa responsabilitate acest aspect, ma refer la inspectorii Curtii de Conturi, se poate vedea ca de vreo 10-15 ani sunt supuse impietruirii cam aceleasi drumuri si alei, cei mai multi dintre edili nici nu se mai complica sa treaca spre reabilitare alte „drumuri desfundate”. Ce-o fi gandind: „daca ne merge, ce sa ne mai obosim sa refacem hartiile, sa se faca la hurta”.

Ca se face cate ceva in folosul comunitatii, si asta-i drept, numai ca o anumita cantitatea de pietris figureaza in actele contabile si alta „suporta” pamantul. Sunt portiuni de drum care ar trebui sa aiba un strat de piatra de cel putin un metru daca ne-am lua dupa cantitatile care apar in documentele contabile, dar cum piatra nu vorbeste, la o adica nu are cine depune marturie in instanta.

In preajma acestei afaceri „caritabile” se formeaza un cerc de complici: primar, contabil si patronul caruia i se atribuie impietruirea. Acesti asa-zisii „carausi de piatra” isi impart frateste zonele de control pe judet, la randul lor intra in complicitate cu patronii de balastiere.

Am mai remarcat un lucru, carausii cu pricina sunt aceeasi care aprovizioneaza cu lemne de foc si scolile din comunele respective, aici se deschide un al doilea cerc vicios, cu aceeasi circumferinta… penala.

Un alt scenariul practicat de edili este urmatorul: fac diferite proiecte pentru asfaltarea drumurilor care leaga satele comunii intre ele iar in momentul in care simt ca proiectul e in prag de a fi aprobat si finantat introduc la urgenta un alt proiect in Consiliul Local prin care cer impietruirea acelorasi drumuri. Aceasta strategie se numeste „ruleta bucovineana”, cica a fost probata pentru prima oara acum vreo 12 ani in cateva localitati din judetul Suceava.

Uite ca primarii nostri au fost foarte receptivi la „exprimarile edilitare” ale confratilor bucovineni copiindu-le de indata apucaturile. Asa mai zic si eu regionalizare, fara imbranceli si certuri, fara injuraturi si suparari, fara seisme politice, dar cu efect benefic pentru teschereaua fiecarui ales local. (Lucian Alecsa)