DOAR O VORBA: Porcul, politicianul si Parlamentul

Multi politicieni dupa ce se vad in Parlament uita de unde au plecat. Si mai uita faptul ca scara politicii este foarte subreda, cum esti un pic neatent sau cum te lasi sprijinit de vreun „prieten”, cum pot sa dai cu fundul de pamant si sa nu te mai ridice nici dracul de acolo.

Expresiile noastre stramosesti par a fi oglinda vietii noastre politice, atat de azi cat si de ieri. Uneori inclin sa cred ca genialul dramaturg I.L. Caragiale nu a surprins decat a mia parte din caracterul romanasului.

O zicala stramoseasca suna cam asa: „daca avem atatia porcari, de unde vrei sa mai avem si carturari”. Am ajuns timpurile ca aceasta zicere sa fie vie in realitatea romaneasca de azi, de asta avem si porcari printre alesii neamului, unul este chiar de pe plaiurile noastre botosanene. Si nu unul oarecare, ci un individ care isi executa pedeapsa de 2 ani de inchisoare in Camera Deputatilor, si nu in zeghe, ci numarand euroi si dand lectii de democratie poporului roman.

E trist ceea ce se intampla in Romania zilelor noastre, bietul nostru alegator, buimac de cele vazute si auzite pe la televizor, pierde orice umbra de discernamant, nu mai poate distinge porcul de politician si invers. Ma intreb daca intr-o astfel de situatie nu omnivorul din cotet este cel jignit.

Si totusi, un asemenea individ precum Verginel Gireada tot de noi a fost trimis in Parlament ca sa ne reprezinte interesele. Daca acum jumatate de an cineva ar fi spus ca acest golan va ajunge in forul legislativ al tarii, castigand colegiul pe care a candidat cu peste 50%, i-as fi raspuns sec: „Cand s-o sui scroafa-n copac”. M-as fi inselat amarnic. Uite, nici un porc nu guita prin vreun copac, in schimb a guitat acest porcar de vreo cateva ori in Parlament. Odata cand a depus juramantul, cu mana pe Biblie, si inca de vreo doua ori aparandu-si seful judetean de furia unor parlamentari pesedisti. De cand este deputat a tras o singura concluzie: banii nu cresc in copac.

Nu cred sa mai existe vreo tara in UE in care sa existe asemenea cazuri. Si dupa cate se pare vin vremuri si mai incetosate pentru romani, Victor Ponta bate in retragere, daca pana acum a tinut sub obroc unele masuri drastice, pe care are de gand sa le puna in practica din aceasta toamna, iaca, dintr-o neatentie le-a deconspirat, sugerandu-ne ca e momentul sa strangem in continuare cureaua.

E drept, n-a specificat daca in jurul taliei sau in jurul grumazului. Este pentru intaia oara cand Victor Ponta recunoaste intr-un mod voalat ca Emil Boc a fost atent cu banul public si n-a dat iama in buget, de dragul populismului. Am ascultat cativa analisti economici care dadeau previziuni sumbre pentru sfarsitul anului, e posibil sa picam in colaps, sa cadem sub nivelul Greciei.

Si acum sa incheiem textul tot printr-un proverb… porcesc, care sa i se potriveasca domnului deputat Verginel Gireada: „Porcul, ori incotro face, lui tot noroiul ii place; din ce e, nu-l poti preface”. (Lucian Alecsa)

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.