Home Politica DOAR O VORBA: Saptamana social-democratilor

DOAR O VORBA: Saptamana social-democratilor

Indus de dragostea pentru literatura, era cat pe ce sa dau titlul acestui text „Saptamana nebunilor”, dupa romanul  de aventuri al prozatorului Eugen Barbu, a carui actiune are loc in perioada evului fanariot.

Romanul a inspirat seria filmelor „Haiducii”, sub regia lui Dinu Cocea. Poate ca n-as fi gresit prea mult, atmosfera de astazi din tara nu difera prea mult de cea fanariota, perioada destul de trista pentru istoria noastra.

Romanul asimiland fara discernamant toata scursura straina a dus la o degradarea morala a natiei fara precedent.

Politicienii nostri de astazi nu-s cu nimic mai presus decat uzurpatorii acelor vremuri.

Da, saptamana recent incheiata a fost una a social-democratiei botosanene. Atat cei din conducerea filialei judetene, cat si pesedistii de turma s-au simtit cu adevarat luati in seama de barosanii de la centru.

Mai intai a facut un scurt popas la Botosani ministrul Mediului, Rovana Plumb, care si-a dorit sa dea nas in nas cu elita feminina a partidului. Adunarea de alegeri a noii conduceri a Organizatiei Femeilor Social Democrate Botosani a avut un aer nostalgic.

Sefele au fost alese in unanimitatea, iar panoul cu pozele lor ne-a amintit de cultul personalitatii. Ma asteptam sa se intoneze si slagarul anilor ’50 „Ilenuta tractorista”.

Sambata, a venit randul premierului sa „ne scoata din izolare”. Vreau sa-i aduc aminte primului mitoman al tarii ca au fost nume sonore care si-au pus talentul in slujba artei ducand numele targului nostru in intreaga lume: Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian.

Victor Ponta n-a fost curios sa calce in municipiul Botosani sa vada cu ochii lui ce „schimbari majore” a facut Ovidiu Portariuc.

Toata lumea participanta la intalnirea cu premierul se astepta ca acesta, intr-un moment de sinceritate, sa-si faca mea culpa, sa recunoasca onest ca finantarea pentru reabilitarea acestui drum acordata de Guvernul Ungureanu a taiat-o chiar el.

Odata cu aceste vizite s-au intamplat si alte lucruri trasnite. Primarul Ovidiu Poartariuc, ca replica a frustrarilor de care este bantuit dupa un an de hibernare, s-a gandit c-a venit timpul sa se laude si el cu o realizare.

Asa ca a invitat-o pe doamna Rovana la CET sa-i arate ceva deosebit, sa-i toarne ministrei plumb in tocuri, sa ramana cu gura cascata. Aici toate bune si frumoase, Centrala de Energie Termica e la standarde europene, deja da caldura catre cetateni.

Mitomanul cel mic prin cateva fraze si-a asumat toate meritele, ma asteptam ca cel putin directorul, Florin Sandu, sa-i dea peste nas, sa aiba un moment de barbatie, sa-i intrerupa sarada aberatiilor si sa-i indice pe adevaratii performeri.

Pe perioada derularii proiectului, inginerul Sandu era bratul docil al fostului director, Ioan Diaconu, fiind si el sub inregimentare portocalie. Acum a schimbat macazul.

Da, meritele pentru tot ceea ce inseamna noul CET sunt ale fostului primar Catalin Flutur si ale fostului director, Ioan Diaconu, asa ca expresia doamnei Rovana Plumb: „noul CET este pe locul I si este un model pentru toata Romania” i-a fost adresata celor doi domni, degeaba pupincuristii de azi vor sa schimbe… adrisantul. (Lucian Alecsa)

Exit mobile version